O clădire nouă cu săli de așteptare moderne, cu locuri de joacă pentru copii, dar și peroane de îmbarcare/ debarcare călători, precum și cu numeroase parcări. Cam așa ar fi trebuit să arate, din fonduri europene, terminalul multimodal de lângă Spitalul Județean din Ploiești. Contractul de finanțare europeană a fost semnat în aprilie 2020, în mandatul fostului primar Adrian Dobre, însă șansele să avem o autogară modernă la finele anului 2023 sunt zero.
La primele ore ale dimineții, mai mulți navetiști ajung în Ploiești. Grăbiți, se îndreaptă spre stația de tramvai de pe Șoseaua Nordului. Din depărtare, se zăresc doar siluetele celor care fac naveta la Ploiești. Imaginea autogării de pe strada Găgeni lasă mult de dorit.
Așa-zisa autogară este de fapt o simplă platformă betonată unde ajung mai multe microbuze pentru navetiști.
În zonă există un singur chioșc de bilete și două toalete. Navetiștii își așteaptă microbuzele mai mult în picioare. Despre stație de așteptare nici nu poate fi vorba.
În zonă nu există parcări pentru autoturisme sau biciclete sau sisteme de informare cu privire la plecarea curselor. În zonă nu există nici soluții de trafic. La orele de vârf ambuteiajele sunt la ordinea zilei.
Citește și: Primăria vrea să se asocieze pentru Terminalul Multimodal de la Judeţean
Autoritățile locale au vorbit despre construirea unei autogări moderne în zona Spitalului Județean de Urgență Ploiești în urmă cu mai bine de 10 ani. În 2015 a fost avansată chiar ideea realizării unui parteneriat pentru viitorul terminal multimodal.
Primele strategii pe această temă au fost lansate de municipalitate doi ani mai târziu, în mandatul fostului primar Adrian Dobre.
Ulterior, în aprilie 2020, Dobre anunța semnarea contractului de finanțare europeană pentru viitorul terminal multimodal de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Proiectul avea o valoare de 98 de milioane de lei, din care contribuția proprie, de la bugetul local, urma să fie de 1.051.881,85 lei.
Citește și: Cum va arăta terminalul multimodal de la Spitalul Județean
Proiectul viza construirea unei clădiri cu sală de așteptare, o cameră pentru mamă și copii, un loc de joacă pentru copii.
Tot aici ar fi trebuit să fie realizate parcări de timp „park and ride”, trei parcări pentru biciclete, pistă de biciclete, precum și extinderea carosabilului în zona Spitalului Județean Ploiești.
În interiorul clădirii urmau să existe case de bilete, grupuri sanitare și punct sanitar, precum și o zonă destinată șoferilor.
Proiectul mai viza realizarea de peroane de îmbarcare/ debarcare călători și platforme rutiere pentru acces. Tot aici, urma să fie realizat dispeceratul sistemului de management.
Termenul de finalizare al contractului, conform unui comunicat emis la acea dată de Primăriei Ploiești, era de 24 de luni.
În octombrie 2022, ADR Sud Muntenia atrăgea atenția municipalității că proiectele cu finanțare europeană sunt cu un stadiu de implementare foarte mic.
Proiectul european privind construirea terminalului multimodal de la Spitalul Județean avea un grad de implementare de 35%.
Citește și: Lista proiectelor pe fonduri europene pentru care Primăria Ploiești riscă să piardă finanțarea. Documentul ADR Sud Muntenia
În luna mai 2023, stadiul de implementare al proiectului, conform datelor furnizate de ADR Sud Muntenia, era tot de 35%.
Citește și: Fonduri europene ratate la Ploiești. Document ADR Sud Muntenia
Este greu de crezut că până la finele anului 2023 putem să mai sperăm la minuni. Șansele ca la 31 decembrie 2023, la Ploiești, să avem un terminal multimodal sunt aproape zero.
Cum ți se pare subiectul?
Pentru lipsa utilizarii fondurilor europene sa nu se mai plateasca sume suplimentare persoanelor care se ocupa cu asa zise „fonduri europene”! Daca aceste persoane nu urmaresc si aplicarea in prectica a utilizarii fondurilor europene sumele pe care le primesc sunt aruncate in vant, fara niciun rost!
Cum ar fi (fost) daca salariile din administrația publică ar fi conditionate de performanță? ….. Ce bine ar fi fost.
Autogara ca autogara,dar masinile de pe trasee,soferii?!
Masinile nu au aer conditionat soferii deschid geamurile si calatoresti ca pe feribot in bataia vantului/ de joc atunvi cand ceri bilet pentru banii dati?!
Nu mi se pare nimic modern la aceasta autogara. Doua paralelipipede, arhitectura comunista, nimic de secol 21. Unde sunt arhitectii? S-a facut un concurs de proiecte? Ce firma a castigat? Mi se pare imensa suma. Ca doar nu o dotezi autogara ca un spital. Asta trebuie sa spuna un ziarist. Unde sunt peroanele pentru autobuze?. Ele trebuie sa fie acoperite.Daca e o ploaie torentiala din sala de asteptare pana la peron te uda si te urci siroind de apa in autobuz. Peroanele trebuie sa aiba banci si afisare electronica ca suntem in secolul 21. Bine ca nu s-a facut acesta uratenie de autogara.La intrare trebuie un panou mare cu traseele, peronul de la care pleaca, eventualele intarzieri. Iar la peroane un afisaj cu statiile de pe traseu si la ce ora sunt cursele. Un proiect nu se face din birou, se urmareste viata autogarii actuale si apoi se proiecteaza. Vad ca sunt autobuze si microbuze. Unde sunt garate pana le vine randul? Trebuie sa studiezi orarul ca sa vezi cate peroane sunt nevoie.
Bine că nu s-a făcut? Cu tot respectul, vă place ce e acum?