Prefectura Prahova a transmis, duminică, situația vaccinărilor în Prahova. Astfel, potrivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică Prahova, numărul total al persoanelor din județ care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 21026.
Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 21 februarie 2021, în județul Prahova au ajuns 57113 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 47493 doze Pfizer/BioNTech, 4220 produse de compania Moderna și 5400 de doze AstraZeneca, a anunțat Prefectura Prahova
„Dintre acestea, au fost inoculate 52161 doze (la ora raportării – 13:00). Stocul disponibil, în acest moment, este de 4888 doze vaccin (1524 – Pfizer/BioNTech, 19 – Moderna, 3345 – AstraZeneca). În ultimele 24 de ore, nu au fost raportate noi doze pierdute și nici noi reacții adverse înregistrate ca urmare a administrării serului anti COVID-19”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Prahova.
Numărul total al persoanelor din județul Prahova care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 21026.
„Vaccinarea este o măsură complexă de prevenție în pandemia de coronavirus, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor și a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măștii, spălatul pe mâini și distanțarea fizică). De asemenea, toate informațiile despre campania de imunizare împotriva COVID-19 pot fi găsite pe site-ul: https://vaccinare-covid.gov.ro/”, a mai precizat Instituția Prefectului – Județul Prahova
