A început Dac Warrior 2026, cea mai importantă competiție de alergare cu obstacole din Prahova a anului.
Evenimentul are loc astăzi, 23 mai, la Ferma Dacilor, unde, încă de la primele ore ale dimineții, au început înscrierile pentru probele din competiție.
Potrivit organizatorilor, la ediția din acest an și-au anunțat participarea peste 500 de sportivi și 100 de copii, Dac Warrior confirmându-și statutul de unul dintre cele mai importante evenimente sportive dedicate alergării cu obstacole din județ.
Competiția include probe pentru adulți și copii, iar participanții vor avea parte de trasee spectaculoase, obstacole, adrenalină și atmosferă de competiție.
În ediția din acest an sunt puse în joc 36 de premii în bani, destinate participanților care vor urca pe podium la probele competitive.
Toate informațiile despre competiție sunt disponibile pe site-ul oficial dacwarrior.ro
VIDEO
FOTO
