Cazierul judiciar este un document oficial, emis de Poliția Română, care atestă istoricul penal al unei persoane fizice sau juridice. Acest document conține informații despre condamnări definitive, măsuri penale, amenzile, dar și decizii judiciare din UE, conform Legii nr. 290/2004.
Din articol
Cazierul judiciar reflectă faptele penale și administrativ-penale săvârșite, fiind un act necesar pentru diverse scopuri, de la angajare la obținerea unor licențe.
Conținutul cazierului judiciar
-Condamnări penale definitive – Infracțiuni pentru care s-a dat o hotărâre judecătorească fără posibilitate de apel.
-Măsuri educative/de siguranță: Sancțiuni aplicate minorilor sau alte măsuri de siguranță.
-Amenzi penale: Sancțiuni pecuniare pentru infracțiuni.
-Decizii din UE: Informații despre condamnări din alte state membre.
Cazierul judiciar se eliberează doar de către serviciul specializat din cadrul Poliției Române, la cerere, fie online, fie la ghișeu.
Cum devine un cazier curat
Din greșeală sau cu intenție, unii dintre cetățeni comit fapte penale pentru care sunt condamnați. Pedepsele variază în funcție de încadrarea juridică a faptelor, însă după ispășirea condamnărilor care sunt trecute în cazier, fiecare cetățean are dreptul legal la reabilitare, în cazul în care nu mai comite alte fapte penale.
Sunt două mecanisme prin care se obține reabilitarea:
Condiția este ca persoana în cauză să nu mai fi săvârșit o infracțiune în perioada prevăzută de lege (de exemplu 3 ani pentru pedepse sub 2 ani închisoare). Deși este automată, de multe ori trebuie mers la instanța de judecată cu o cerere de constatare a reabilitării de drept pentru a obține o hotărâre, cu care se merge apoi la Poliție.
Se poate face o cerere și către comandatul poliției, care să ia act de ajungerea la termenul legal de reabilitare, acesta urmând să dispună efectuarea modificărilor din cazierul care va trebui să nu mai conțină mențiunile condamnărilor.
Se aplică pentru condamnări mai grave, de obicei peste 2 ani cu închisoare, cu executare privativă de libertate.
Condiții: -Să fi executat pedeapsa (sau să se considere executată).
Se obține prin depunerea unei cereri la instanța de judecată (prin avocat), care va judeca cererea și va emite o hotărâre de reabilitare, cu care apoi persoana în cauză merge la Poliție.
