Ziua Națională a României este momentul în care îmbrăcăm cu mult drag cel puțin una dintre piesele portului popular. Cel mai adesea punem pe noi o ie sau o cămașă brodată cu motive tradiționale despre care credem că este ie. De fapt, afișăm imaginea a cât de puține cunoaștem despre rădăcini, despre autentic, despre o frumoasă moștenire pe care ne-au lăsat-o stră-străbunicile noastre. Există însă la Ploiești o persoană care le-a redescoperit și care a readus în comunitate ideea de șezătoare și broderie tradițională.
Gabriela Ene avea să descopere cusutul tradițional, în urmă cu ceva ani, când, asemenea multora dintre noi, a căutat pe internet cum se croiește și se coase o ie. A găsit un tutorial, a urmat pașii ad literam, iar, la final, încântată de munca sa, a postat fotografii cu ceea ce credea la acel moment că este o ie.
Atunci, într-un comentariu, în loc de felicitare, a primit întrebarea, dacă-și dorește o bluză artizanală sau una autentică. „Doamna respectivă mi-a dat și link-ul site-ului semne-cusute.ro. Bineînțeles că la acel moment am bombănit-o pentru comentariul lăsat, dar am intrat și pe link-ul recomandat de dumneaei, iar acolo aveam să cunosc o altă lume“, ne-a mărturisit Gabriela.
A descoperit-o pe Ioana Corduneanu, o persoană căreia româncele de aici, dar și cele plecate, îi atribuie, pe bună dreptate, meritul de a readuce la lumină o zestre pe cât de bogată, pe atât de adânc îngropată, una peste care anii comunismului au suflat și cu praful uitării și dezrădăcinării. Sute de planșe cu modele de prin 1900, considerați anii „de aur“ ai broderiei tradiționale românești, au fost descoperite, reconstituite și postate pe rețelele de socializare.
Modul de croi al cămășilor autentice, dar și tehnicile de cusătură au fost, de asemenea, readuse pe tapet cu ajutorul unor persoane instruite și talentate, dar și cum multă răbdare de a explica novicelor, prin intermediul unor tutoriale, șezători, comentarii online, toți pașii corecți în realizarea unei ii. Imaginile autenticului, cu ii păstrate în marile muzee ale lumii, au fost o sursă de inspirație, dar și de dorință de a avea în garderobă o asemenea bogăție.
Nume ca Elisa Brătianu sau Maria Cornescu, cărțile cu izvoade pentru cusăturile tradiționale au reînceput să capete interes. Treptat, au apărut și alte pagini de profil, în care persoane pasionate de arta populară, precum Agela Ludoșanu, au venit în întâmpinarea celor care aveau „setea“ de a cunoaște și a încerca să înlocuiască artizanatul, kitschul cu autenticul.
De bogăția de informații s-a bucurat și Gabriela Ene care și-a început drumul în această lume frumoasă cu o ie de Prahova. În 2015 se întâmpla. După șase luni de muncă, se bucura de prima sa cămașă tradițională. Nu a fost perfectă, iar regretul cel mai mare pe care-l are a fost că n-a ales, din start, pânza potrivită. A găsit o variantă care i s-a părut adecvată pe la Breaza, însă după purtări și spălări multiple, a văzut cât de important este ca munca, migala, răbdarea, gândurile, dorința să fie așternute pe un material de calitate care să reziste uzurii.
A acaparat ca un burete toate informațiile, iar despre priceperea în a broda, nici ea nu-și explică de unde o are. „Probabil că este vreo străbunică pe undeva pe care am moștenit-o. Mi-au ieșit din prima toate tehnicile de cusătură. Inclusiv ajurul“, ne-a povestit Gabriela.
Pasiune și refugiu
Pentru Gabriela, descoperirea broderiei tradiționale a fost și terapia la care avea să recurgă în urmă cu trei ani și jumătate când soțul său a rămas infirm de la piept în jos. Accidentul se petrecea la o piscină, unde acesta sărise de nenumărate ori, însă avea să facă și saltul ce i-a adus invaliditatea. Au urmat momente de coșmar pentru tânără. Cu doi copii mici (fata sa avea pe atunci trei luni), cu o datorie zdravănă la bancă pentru o casă abia achiziționată și cu marea sa dragoste pe un pat de spital. Lacrimi, gânduri, rugăciuni, o mână de ajutor din jur, speranța că Dumnezeu nu va pune stop anilor de fericire trăiți în această formulă, au făcut-o pe Gabi să mai facă un pas și încă unul. Dacă ar putea vorbi, câte ar spune bucățile de pânză pe care le-a ținut în mână în orele de veghe…
Lucrurile s-au mai așezat între timp. Noua filă a vieții a primit-o ca atare, soțul său își urmează tratamentul și ședințele de recuperare. Progresele sunt mici, dar Gabi se bucură că există.
Un loc de demult, adus în prezent
A apreciat faptul că a primit mult atât de la Divinitate, cât și de la persoanele prin mâna cărora Dumnezeu a lucrat. S-a bucurat că și-a descoperit pasiunea, transformată în terapie. A fost și este extrem de încântată când se întorc persoane să-i admire iile pe care le îmbracă la biserică sau la diverse evenimente. Și pentru că a văzut că există interes pentru această latură a frumosului și tradiționalului, Gabriela Ene a pus pe picioare prima șezătoare de la Ploiești.
A găsit un loc la Biserica „Sfântul Andrei“, din cartierul Cina, și le-a dat întâlnire tuturor persoanelor dornice să redescopere pașii către rădăcini. I-au călcat pragul șezătoarei până acum câteva mii de persoane. Unele novice, altele adevărate talente, unele care voiau să învețe pentru a comercializa, altele care-și doreau să conceapă propriul costum tradițional, unele care-au plecat, altele care au avut răbdare și dorință de a rămâne.
Este locul unde Gabi se simte în largul său, unde vorbește, dar și unde ascultă, unde cunoaște fel și fel de persoane cu povești de viață interesante. Pentru unele dintre participante, ideea șezătorii în aceste vremuri este o noutate. Pentru altele, însă este un fel de trimitere către copilărie.
Autentic vs. artizanat
Se face foarte mult caz între deosebirea dintre artizanat, aspect cu care Prahova se confruntă poate mai mult ca oricare alt județ, și autentic. Nu putem diminua rolul bluzelor de artizanat care, în perioada comunistă, au fost cam singurele care au rezistat și, fie și prin preluarea denumirii de ie, au asigurat o legătură, fie ea și firavă, cu trecutul.
Despre „ia de Breaza” s-a vorbit și se va tot vorbi în afară. Este purtabilă, este elegantă, dar NU ESTE IE, așa cum strigă la unison cele care apăra autenticitatea portului tradițional. Ia își are elementele sale cu simbolurile cusute într-un anumit fel. Întâlnim toate elementele esențiale ale existenței: cerul (altița), pământul (zona încrețului) și apa (râurii de pe mâneci și piept). Avem cămășile cu îngrădea, cămășile drepte, mult mai simple din punct de vedere al broderiei și cromaticii, considerate ca fiind cele folosite zi de zi, la lucru.
Din păcate, mulți dintre cei care ar trebui să fie principalii mesageri ai portului tradițional îl sfidează. Este vorba despre acei interpreți de muzică populară care apar în fața publicului cu niște ținute stilizate, unele dintre ele fără nicio legătură cu ceea ce cântă sau zonele pe care le reprezintă.
Cât costă o astfel de piesă vestimentară? Gabriela Ene nu vinde, chiar dacă banii pe care i-ar putea obține pe o ie i-ar fi atât de necesari pentru cheltuielile pe care le are de acoperit, ținând cont de situația în care se află. Cum și cât ar putea să ceară pe luni zdravene de muncă? Oare cât ar trebui să ceară pe ceea ce a lucrat cu pasiune, migală, dăruire, unde a înnodat și deznodat gânduri, rugăciuni? Sufletul este oare de vânzare?! Pentru că asta este ia, de sute de ani încoace, o bucată de pânză purtătoare de suflet!
Dacă îți place povestea sa și consideri că merită recunoașterea comunității, votează pe www.galaprahovei.ro. Termenul limită pentru vot este 19 noiembrie 2023, ora 23:59.
Cum ți se pare subiectul?
