De șase ani a înființat, la Câmpina, Asociația „Arca lui Norocel”, derulând periodic campanii gratuite de sterilizare a animalelor fără stăpân. Pune suflet și pasiune în tot ceea ce face, chiar dacă,recunoaște, de multe ori, nu i-a fost ușor. Iulia Zamfirescu este nominalizată la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle. Află povestea sa în rândurile de mai jos.
O mână de voluntari se ocupă de ceea ce înseamnă campanii de sterilizare a câinilor și pisicilor, pentru a stopa înmulțirea necontrolată
Misiunea Iuliei, președinta Asociației „Arca lui Norocel” și a voluntarilor care îi stau alături pare una imposibilă, de multe ori, dată fiind nepăsarea cu care mulți lasă bietele patrupede să fete pui.
„Ne zic că așa a lăsat Dumnezeu, e păcat să castrezi, castrează-te tu! Într-o singură zi mi-a sunat telefonul pentru a prelua pe puțin 60 de pui (câini și pisici) cu care respectivii cetățeni nu aveau ce să facă. De parcă noi suntem centru de colectare animale nedorite. Nu s-au gândit nicio secundă că astfel de situații puteau fi evitate atât de simplu: PRIN STERILIZARE!”, ne-a povestit tânăra.
În egală măsură, președinta Asociației „Arca lui Norocel” admite că a întâlnit și foarte mulți oameni responsabili, care își programează patrupedul la sterilizat, care vor să adopte, pentru a oferi o viață mai bună unui astfel de suflet. Peste 1000 de animale, spune președinta Asociației „Arca lui Norocel”, au fost date spre adopție atât în țară, cât mai ales în străinătate, în țări precum Germania, Austria, Olanda sau Anglia. Alte aproximativ 21.000 de animale, câini și pisici, au fost castrate, gratuit, până acum.
„Îmi aduc aminte, un domn, din Măgureni, de loc, a venit, la Câmpina cu căruța. Încet, încet, pe o rută numai de el știută. În căruța cu pricina, tolănit pe o mână de paie, cățelul pe care omul îl ține în gospodăria de la țară și pe care a dorit să îl aducă, la oraș, la sterilizat. Deci, se poate!”, mai povestește Iulia Zamfirescu.
Iulia Zamfirescu are în continuare nevoie de voluntari în cadrul Asociației
De voluntari pentru a desfășura așa cum trebuie campania de sterilizare, este nevoie în continuare, mai menționează tânăra, care spune că nu va renunța la acest proiect de suflet al ei. Asociația câmpineană deține toată logistica necesară ( mașină, cuști, capcane), tot ce îi lipsește e forța de lucru. „Nu cer să vină nimeni să îmi mute mobila din casă. Dar câinii ce se înmulțesc necontrolat reprezintă o problemă a întregii comunități. Nu vrem să apară ale zeci/ sute de generații de pui nedoriți pe care, surpriză, tot pe noi ne solicitați, ulterior, să îi preluăm. Doar că nu putem o mână de oameni, să facem asta la nesfârșit, fiindcă robinetul de animale trebuie oprit de la sursă. E nevoie doar de bunăvoință și simț civic”.
De ce a ales să desfășoarea astfel de campanii? Din grijă față de animale și din dorința de a nu mai vedea suflete chinuite aruncate pe străzi, doar pentru că „e mai ușor să abandonezi decât să previi așa ceva, prin sterilizare”.
Dacă îți place povestea sa și consideri că merită recunoașterea comunității, votează pe www.galaprahovei.ro. Termenul limită pentru vot este 19 noiembrie 2023, ora 23:59.