- Publicitate -

Mircea Cărtărescu vine la Ploiești. Dialog neconvențional cu Ioan-Mihai Cochinescu

Mircea Cărtărescu (poet, prozator, eseist, critic literar şi jurnalist român) şi Ioan-Mihai Cochinescu (prozator, scenarist, regizor de film, artist fotograf şi muzicolog român) se vor întâlni pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, într-un dialog neconvențional despre viață şi literatură, luni, 6 martie. Pe cei doi buni prieteni scriitori îi leagă nu doar literatura, ci şi artele, istoria, cultura şi felul de a-şi trăi viața povestind, cum atât de inspirat spunea Gabriel García Márquez.

- Publicitate -

Cel mai important eveniment cultural al momentului este prilejuit de apariția recentă a fabulosului roman „Theodoros” (Editura Humanitas, 2022) a celui mai premiat și tradus scriitor român al perioadei post-comuniste, Mircea Cărtărescu, unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru Literatură.

La rândul său, Ioan-Mihai Cochinescu a publicat mai multe volume de proză, ultimul dintre acestea fiind romanul-puzzle Vulpea lui Akira (Editura Trei – 2022). Scriitorul Ioan-Mihai Cochinescu a fost premiat atât de Academia Română şi de Uniunea Scriitorilor din România, cât şi cu premiul pentru proză „Liviu Rebreanu”.

Întâlnirea celor doi scriitori este oferită de Asociația Mozaic Comunitar din Ploieşti, ONG care organizează evenimente culturale, educaționale şi recreative, reprezentând un cunoscut hub comunitar la nivel local.

- Publicitate -

La finalul întâlnirii va avea loc o sesiune de autografe. În foaierul Filarmonicii, de la standul Librăriilor Humanitas se vor putea achiziționa atât romanul „Theodoros” (Mircea Cartărescu) cât şi romanul „Vulpea lui Akira” (Ioan-Mihai Cochinescu).

Accesul la eveniment este gratuit, exclusiv pe bază de invitație tipărită. Rezervarea invitațiilor se face prin intermediul mesageriei de WhatsApp al Asociației Mozaic Comunitar, la numărul de telefon 0769.999.119, în limita locurilor disponibile din sală.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti, transmis live pe platforma Virtual Concert Hall şi sponsorizat de Cofetăria Andrei.

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Mii de mesaje de condoleanțe la aflarea veștii că marele om de cultură, Mihai Șora, nu mai este

Filosoful și eseistul Mihai Şora s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Au curs mii de mesaje de condoleanțe la postarea...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

UPDATE. Incendiu pe autostrada A3 la kilometrul 40. Pompierii intervin la fața locului

Un incendiu a izbucnit la un autoturism pe autostrada A3 la kilometrul 40, în zona Gherghița. Pompierii intervin pentru stingerea focului. Potrivit ISU Prahova la...

Două cutremure s-au produs, duminică dimineață, în Vrancea

Două cutremure s-au produs, în această dimineață, în zona seismică Vrancea. Cel mai mare a avut magnitudinea de 3,9 grade. Comunicatele INFP: În ziua de 26 Martie...

A murit conductorul de tren în accidentul feroviar la Galați. Ce viteză a avut locomotiva la impact

Un grav accident rutier s-a produs, aseară, la Galați. În urma impactului dintre o locomotivă și o garnitură de tren care staționa, un conductor...

Programul Rabla Local va începe în luna aprilie. Care sunt modificările

Programul Rabla Local va începe în aprilie, însă vine cu o serie de modificări. Statul ar putea oferi 3.000 de lei pentru un autoturism...

Cât costă construirea în regie proprie a unei case de 50mp la prețurile actuale ale materialelor de construcții

Deși prețurile materialelor de construcție au crescut considerabil în ultimii ani, asta nu i-a împiedicat pe români să își construiască, în regie proprie o...
Emisiuni
- Publicitate -