În a doua parte dintr-o miniserie de trei articole, Dr. Alin Scarlat – medic primar medicină internă, doctor în științe medicale, director al Spitalului AS Medica Bucov, vă prezintă date despre importanța covârșitoare a microbiomului intestinal în păstrarea sau restabilirea stării de sănătate a întregului organism uman (prima parte poate fi citită AICI)
Microbiomului intestinal reglează sistemul endocrin și pe cel imun
Microbiomul intestinal (M.I.) și produsele lui metabolice comunică cu SNC (Sistemul Nervos Central) prin medierea activității nervului vag și prin reglarea căilor endocrine și imune. Bacteriile intestinale afectează atât structura, cât și funcționarea SNC. Înțelegerea funcției M.I. în comportamentul gazdei va promova gestionarea bolilor mentale și psihologice.
Structura mecanismelor de bază prin care microbii modulează SNC prin axa intestin-creier reprezintă o nouă cale de abordare a bolilor SNC și o nouă metodă potențială de tratament. În condiții de disbioză intestinală severă există riscul de a dezvolta bolile organismului gazdă în general, și ale creierului în special, așa cum arată un număr tot mai mare de studii. Sunt prezentate mai multe grupuri de compuși cu greutate moleculară mică care provin din M.I. și efectul metaboliților microbieni asupra creierului.
Se va putea preveni apariția accidentelor vasculare
Se consideră că această nouă țintă terapeutică poate duce la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, reducerea neuroinflamației și reabilitarea neurologică cu mai mult succes a pacienților. M.I. este o comunitate de trilioane de microorganisme care produc și folosesc multe molecule de origine microbiană.
Se știe că intestinul conține cea mai mare cantitate de serotonină din organism (peste 85%). Studiile au demonstrat că în cazul AVC sunt prezente disbioza intestinală, tulburări de mobilitate intestinală și/sau permeabilitate intestinală crescută.
Tulburările mentale în lumea modernă afectează fiecare a patra persoană de pe planetă ceea ce reprezintă o problemă gravă. Potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății) tulburările mentale sunt destul de frecvente chiar și la persoanele care duc un stil de viață aparent normal. În același timp, noi dovezi sugerează că mai puțin de 10% dintre bolile mentale și bolile neurogenerative au o etiologie genetică strictă. Alți factori predispozanți și concomitenți cum ar fi stresul, expunerea mediului la elemente potențial toxice și alți factori pot influența metabolismul care poate crește riscul de depresie, scleroză multiplă, boala Parkinson, demență. Un rol important între acești factori îl ocupă relația M.I.-creier. La pacienții cu evoluție severă post AVC s-a observant disbioza intestinală cu predominarea semnificativă a patru genuri: Prevotella, Klebsiella, Streptococcus, Clostridium.
Microbiomul urinar
În trecut se considera că tractul urinar este steril, dar studiile recente au demonstrat că tractul urinar posedă un microbiom unic cu rol dinamic în susținerea sănătății urinare. Rinichii sunt sediul funcțiilor primare ale sistemului urinar fiind locul de filtrare a sângelui, realizarea echilibrului electrolitic și menținerea apei în organism.
Lactobacilus și Streptococcus au fost cele mai frecvent raportate în microbiomul urinar. Prin culturi sau prin metode de secționare au fost depistate și alte tulpini bacteriene care nu cresc în urocultura cantitativă extinsă.
După cum subliniam mai sus, există translocare bacteriană din intestin către alte organe inclusiv aparatul urinar în cazul disbiozei bacteriene intestinale. Creșterea excesivă bacteriană cu o apărare imună scăzută a gazdei duc la creșterea concentrației de uree în sânge, care, la rândul ei, alterează microbiomul intestinal. Toxinele uremice pot provoca anemie renală, prurit, oboseală, tulburări minerale osoase, leziuni neurologice și insuficiență cardiacă.
Interconexiunea dintre microbiomul intestinal și bolile de rinichi reactivează axa intestin-rinichi care este implicată în multe manifestări clinice cum sunt IRC (Insuficiența renală cronică), IRA (Insuficiența renală acută), HTA (Hipertensiunea arterială), nefrolitiaza, nefropatie cu 1gA și altele.
Dismicrobismul intestinal duce la creșterea permeabilității peretelui intestinal și astfel bacteriile intestinale și toxinele lor se pot răspândi în sânge, țesuturi și organe. În această situație celulele imune sunt activate, se infiltrează în rinichi și induce funcții proinflamatorii și antiinflamatorii, precum și semnale pentru modelarea răspunsului neutrofilelor.
Celulele epiteliale tubulare renale sunt participante la imunitate prin producerea de chemokine, citokine, și compuși antimicrobieni. În asemenea situații se produce o stare inflamatorie cronică a rinichilor.
Boala cronică de rinichi reprezintă pierderea funcției renale având ca efect creșterea substanțelor nocive în sânge. Aceste substanțe toxice (uree, creatinina etc.) influențează considerabil compoziția florei intestinale care duce la agravarea insuficienței renale, realizându-se astfel un cerc vicios implicat în insuficiența renală cronică. În plus, expunerea la factori precum toxine, antibiotice, medicamente, aportul de Fe, aportul redus de fibre alimentare, absorbția crescută a proteinelor și un tranzit intestinal lent poate induce boala cronică de rinichi și agrava complicațiile acesteia.
Boala cronică de rinichi poate fi tratată prin hemodializă sau dializă peritoneală, sau în final, transplant renal. La pacienții care au realizat hemodializa s-a observat creșterea anumitor tipuri de bacterii cu preponderenta Clostridiei.
M.I. și tulburările autoimune
Disbioza intestinală poate afecta și promova tulburări autoimune cum ar fi: boala inflamatorie intestinală, artrita reumatoidă, diabetul zaharat de tip I și scleroza multiplă. Anumite bacterii au rol în nefropatia membranoasă și nefrita lupică.
M.I., diabetul zaharat și obezitatea
Diabetul zaharat se caracterizează prin tulburări metabolice, concentrații ridicate de glucoză în sânge și inflamație. În timpul stării de inflamație cronică a diabetului există o scădere a numărului de bacterii benefice, care produc acizi grași cu lanț scurt dar și o creștere a bacteriilor proteolitice care duce la toxicitatea uremică. Diabetul produce modificări semnificative a microbiomului uman precum și a multor metaboliți produși de acesta.
Obezitatea este un factor de risc pentru boala cronică de rinichi. Studiile au arătat ca sindromul metabolic este asociat cu progresia bolii renale. Știm că diabetul este asociat frecvent cu obezitatea. Se afirmă că disbioza poate fi la originea obezității infantile.
Microbiomul și axa intestin-rinichi
Microbiomul placentar exercită un rol reglator în sarcina normală. Orice disbioză la nivel placentar, intestinal sau renal duce la complicații ale sarcinii, cum sunt avortul sau respingerea fetală. Inițierea fiziopatologiei respingerii fetale se realizează prin schimbările imunologice și metabolice din disbioza.
Nivelurile crescute de estrogeni la femeile gravide duc la creșterea depozitelor de glicogen în epiteliul vaginal, care oferă un substrat mai bun pentru creșterea microorganismelor, în consecință translocarea bacteriană. Disbioza M.I. duce la diabet gestațional (diabet de sarcină) care este un factor independent pentru pierderea sarcinii. (va urma)
