spot_img
- Publicitate -

ANPC a amendat rețeaua magazinelor Selgros cu 650.000 de lei. Ce nereguli au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorilor

Data:

Preşedintele ANPC Horia Constantinescu: ”Nu suntem consumatori europeni de mâna a doua!” Afirmația a fost făcută după ce instituția pe care o conduce a efectuat un control în toate magazinele Selgros din țară.

- Publicitate -

ANPC a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că a controlat în data de 29 ianuarie, întreg lanţul de 23 de magazine, din România, aparţinând operatorului economic Selgros Cash&Carry SRL.

Scopul controlului a fost verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.

În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, verificările aflându-se încă în derulare, mai multe sancţiuni. Este vorba despre amenzi în valoare de 650.000 de lei și retragerea de la vânzare a unor produse alimentare neconforme, în valoare de 45.000 de lei.

- Publicitate -

Au fost închise temporar agregatele frigorifice din magazinul Selgros Oradea, până la remedierea deficienţelor, a fost închis pentru o perioadă de până la şase luni magazinul din municipiul Iaşi.

A fost făcută propunere de închidere pentru o perioadă între şase şi 12 luni a magazinului Selgros Băneasa din Bucureşti şi a mai fost propusă emiterea deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte pentru trei magazine.

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC: ”Am demarat o nouă acţiune de verificare a marilor reţele comerciale.

Vom îndesi controalele şi vom lua măsuri din ce în ce mai ferme, până vom avea pe piaţă aceeaşi calitate a produselor cu cele aflate pe rafturile magazinelor din vestul Europei. Am mai spus: nu suntem consumatori europeni de mâna a doua!”

- Publicitate -
- Publicitate -

Principalele nereguli constatate de comisarii ANPC sunt: comercializarea unor legume şi fructe deteriorate şi care nu respectă indicaţiile de calitate de pe etichetă (diferenţe de calibru), comercializarea unor produse preambalate care nu respectă cantitatea netă înscrisă pe eticheta de produs; neafişarea, în zona gastro, a listei ingredientelor, a valorii lor nutriţionale, a alergenilor, a greutăţii produsului, a faptului că provin din produse congelate, acolo unde este cazul, şi a aditivilor pe care produsele preparate în locaţie le conţin; comercializarea unor produse congelate cu acumulări masive de gheaţă şi arsuri de congelare, astfel că se ridică suspiciunea rezonabilă de întrerupere a lanţului frigorific; nerespectarea regimului de temperatură pentru depozitarea produselor sau pentru produsele finite păstrate la masa caldă, condiţii improprii de lucru în zona de carmangerie: camera tranşare şi cea de depozitare cu tavane exfoliate de vopsea pe zone întinse, cu pete de mucegai, pereţii murdari, cu rugină, plinte murdare cu acumulare de impurităţi.

Echipele de control au mai descoperit folosirea unor agregate frigorifice cu acumulare de praf, rugină şi alte impurităţi; comercializarea unor produse din carne cu acumulare de lichid in interiorul ambalajului; comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj deteriorat şi a unor ouă de consum cu coaja crăpată/spartă; folosirea unor pile pentru ascuţitul cuţitelor cu depuneri de rugină sau a unor cuţite neprofesionale; lipsa menţionării compoziţiei fibroase tradusă în limba română, pentru produsele textile sau din piele;  comercializarea produselor din peşte şi a peştelui proaspăt fără a fi acoperite de fulgi de gheaţă.

Alte probleme descoperite de comisarii ANPC au fost: depozitarea unor produse destinate neutralizării, în acelaşi spaţiu cu produse conforme; igienizare necorespunzătoare, existenţa unor resturi de produse pe paviment, în spaţiul comercial; ⁠lipsa unei evidenţe privind producţia de produse de patiserie coapte în unitate, care să permită stabilirea cantităţii coapte în ziua în curs; folosirea unor ⁠echipamente de coacere cu depuneri de rugină, resturi alimentare; depozitarea unor produse fără elemente de identificare caracterizare; lipsa unor cântare verificate metrologic în zona gastro; nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse în sistem multipack fără a se găsi în magazin produsul de referinţă, neprecizarea noului preţ redus.

- Publicitate -
- Publicitate -

ANPC va reveni cu noi precizări la finalizarea acțiunii de control.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

90% din banii europeni, destinați școlilor în comunele din Prahova

Doar 23 de localități prahovene din totalul de 104...

Școală europeană la Târgoviște. Ploieștiul a ratat fondurile

Observatorul Prahovean publică astăzi ultimul episod din seria dedicată...

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Cum îți recuperezi banii dacă ți-ai rupt mașina în gropi

După fiecare iarnă și nu doar atunci, drumurile devin...

Comorile Ploieștiului: Povestea marii Biserici Luterane

Pe strada Ștefan cel Mare (paralelă cu Democrației) din...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cat au costat zborurile lui Iohannis în cele doua mandate

La solicitarea boardigpass.ro administrația prezidențială a transmis costurile zborurilor...

Ministerul Educației, noi reguli pentru orele de religie

Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect...

CNA a dispus eliminarea conținutului ilegal din social media

CNA a hotărât, marți, să emită o serie de...

Imaginea zilei: Parcare cu plată goală, trotuare pline de mașini

Una dintre cele mai mari probleme cu care se...

O firmă din Prahova a păcălit statul cu 10 milioane de euro

O firmă din Prahova, specializată în colectarea și comercializarea...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...

Polițeanu rezolvă parcările în Ploiești cu… avertismente

Este ceva vreme de când, periodic, Poliția Locală împarte,...

Răzbunarea lui Călin Georgescu

După ce România a avut parte de tot soiul...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Piedone vrea ca supermarketurile să afișeze adaosul comercial

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat în dezbatere...

Produs alimentar retras de Metro și Carrefour

Lanțurile de magazine Metro și Carrefour au informat Autoritatea...

Oțel în loc de aur. Control ANPC la magazinele de bijuterii

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a efectuat un...

Una dintre cele mai mari fabrici de pâine, închisă de ANPC

Inspectorii ANPC au închis fabrica de pâine Koksal din...
- Publicitate -

E. Coli, descoperită de ANPC la un Buger King din București

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit...

Berăria H a fost închisă de ANPC. Neregulile descoperite

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă vineri că...

Paste cu gândaci la magazinul Kaufland Vest din Ploiești

O cititoare a Observatorului Prahovean a avut neplăcuta surpriză...

Control ANPC la magazine care vând produse cosmetice

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi...