Singurul candidat admis în etapa de înscriere și eligibilitate la concursul pentru ocuparea funcției de manager al SJU Ploiești este medicul chirurg Sebastian Toma, cel care asigură interimatul din 25 iunie 2025. Dosarele celorlalți doi candidați au fost respinse din cauza lipsei avizului neuropsihiatric de la medicul specialist. Aceștia pot depune contestații vineri, 20 februarie, rezultatele finale ale acestei etape urmând să fie anunțate luni, 23 februarie.
Managerul interimar al SJUP a confirmat faptul că este singurul candidat admis, precizând că așteaptă rezultatele contestațiilor.
Concursul pentru ocuparea funcției de manager al celui mai mare spital de urgență din Prahova se desfășoară până pe 12 martie, la sediul Consiliului Județean Prahova, instituția care are în administrare unitatea sanitară.
Citește și: Criză de medici neurologi la SJU Ploiești: cinci posturi scoase la concurs
Printre condițiile necesare participării se numără obligativitatea candidaților de a fi absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ, organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii.
În plus, participanții trebuie să aibă cel puțin 10 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii.
