- Publicitate -

Chiar dacă și-a pierdut tatăl, un ploieștean nu acuză, ci mulțumește medicilor de la Spitalul CF Ploiești pentru profesionalism și empatie

Data:

Chiar dacă și-a pierdut tatăl din cauza unui cancer avansat, un ploieștean, Valentin Voicu, nu acuză, ci mulțumește medicilor de la Spitalul CF Ploiești pentru profesionalism, căldură umană și eforturi supraomenești depuse pentru a salva o viață. „Toată recunoștința mea pentru medicii Andra Andreescu și Irinel Totolici. Sunt oameni cu suflete deosebite”, își începe ploieșteanul scrisoare de mulțumire.

- Publicitate -

Bărbatul spune că a ajuns la Spitalul CF chiar după pandemie. Tatăl acestuia, la vremea aceea în vârstă de 76 de ani, fusese diagnosticat cu cancer și necesita intervenție chirurgicală. Operația nu s-a putut face la Ploiești, însă cei doi medici chirurgi, Andra Andreescu și Irinel Totolici, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca pacientul să ajungă la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost operat.

„După intervenție tata a fost bine, a mai trăit. Din păcate, anul trecut l-am pierdut dar am tot respectul pentru acești doctori de la spitalul din Ploiești. Au făcut miracole. Din păcate boala oncologică a tatălui era într-o fază avansată, motiv pentru care, chiar dacă operația a decurs bine, șansele lui la ani mulți de viață au fost reduse.

Părintele meu a fost operat la Institutul Fundeni, însă tot tratamentul de recuperare de după intervenție l-a urmat la Spitalul CF, unde cadrele medicale s-au purtat extraordinar de frumos.

- Publicitate -

Mii de mulțumiri pentru faptul că m-au ajutat în clipe în care simțeam cum îmi fuge pământul de sub picioare. Contează să te ia cineva de mână și te ajute, să îți dea asigurări că se va face tot ce este uman posibil. Sunt puțini doctori care merită tot respectul nostru, prin faptul că dau bolnavilor șansa la viață”, a povestit ploieșteanul.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...

Doar 10 locuri pentru bolnavii terminal, la stat, în Prahova

Înființarea unor secții de paliație pentru bolnavii în stadiu...
- Publicitate -

Știri noi

România ar urma să reintroducă taxa auto pe poluare

Milioane de șoferi români sunt vizați de o taxă...

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Chiar dacă weekendul acesta se anunță a fi unul...

Deținuții de la Penitenciarul Ploiești, în vizită la muzeu

Vineri, 7 februarie 2025, deținuții de la Penitenciarul Ploiești...

Noi victorii pentru sportivii de la Florin Ghiță Academy

Clubul ploieștean de kickboxing Florin Ghiță Academy, obține rezultate...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Lista centrelor medicale din Prahova care evaluează gripa

Joi, 6 februarie 2025, Ministerul Sănătăţii (MS) a publicat lista...

Cheltuirea banilor din concertul caritabil pentru pediatrie

Codin Maticiuc, cel care prin inițiativa ”Spitale publice din...

Un singur pediatru la spitalul din Urlați, în plin val de viroze

Zeci de părinți cu copii în brațe așteaptă, unii...

CNAS: Ce drepturi au pacienții și pachetele de servicii

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat...
- Publicitate -

Cum arată noptierele dintr-o secție exterioară a SJU Ploiești

Noptiere ruginite, vechi și scorojite în unele dintre saloanele...

Tomografie Computerizată (CT) și Radiologie gratuite la AS Medica Bucov

Pacienții care au nevoie de un diagnostic bazat pe...

Hidoșenia utilă de pe Spitalul de Pediatrie din Ploiești

Schimbarea se produce la Spitalul de Pediatrie Ploiești, dar...

Lista analizelor decontate de CAS peste plafonul lunar

Casa Națională de Asigurări de Sănătate reamintește furnizorilor de...