Deputatul PNL de Prahova, Mircea Roșca, a depus un amendament la Proiectul de Lege pentru completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002, care ajută toate persoanele care lucrează în domeniul turismului a căror securitate financiară a fost amenințată de criza sanitară.
Comunicatul transmis de deputatul PNL, Mircea Roșca:
- Publicitate -
M-am născut pe Valea Prahovei, știu cât de important este turismul pentru această zonă și îmi doresc să pun umărul, acolo unde pot, la apărarea intereselor concetățenilor din aceste zone turistice greu afectate de pandemie.
Tocmai pentru că eu cred în capacitatea turismului românesc de a deveni unul dintre puținele motoare pentru relansarea economică a României într-un scenariu post-pandemie, am susținut astăzi, în cadrul Comisiei pentru industrii, servicii şi turism, un amendament la Proiectul de Lege pentru completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002, care ajută toate persoanele care lucrează în domeniul turismului a căror securitate financiară a fost amenințată de criza sanitară.
Am cunoscut multe persoane care au lucrat toată viața în turism, fără calificări specifice şi care şi-au respectat temeinic obligațiile de serviciu, fie că vorbim despre recepționere, chelneri, ospătari, cameriste, sau femei de serviciu. Multe dintre aceste persoane şi-au pierdut, sau sunt pe cale să-şi piardă serviciul şi consider că este absolut necesar să ne aplecăm atenția şi asupra lor!
Amendamentul propus de mine ajută absolut toți șomerii, nu doar pe aceia care dețin calificări (așa cum prevedea inițiativa), proveniți din activitățile hoteliere și turism vor primi indemnizație de șomaj dacă au avut un stagiu minim de cotizare de 6 luni în ultimele 12 luni premergătoare înregistrării cererii de șomaj.
Voi promova această inițiativă şi sper ca atât Valea Prahovei, cât și multe alte zone turistice din țară, să revină curând la viață!
