Salariile din învățământ au fost majorate, în medie, cu 15% față de salariile de bază ale lunii decembrie 2016, în baza unei ordonanțe de urgență pregătite de Guvern și care reglementează salarizarea a peste 300.000 de angajați din educație.
Accesează AICI grila nouă de salarizare
La salariile de bazӑ se adaugă sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare:
a) gradația de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;
b) sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, în același cuantum cu cel avut, altele decât suma compensatorie pentru titlul științific de doctor, se adaugă la salariul de bază cumulat cu drepturile salariale calculate conform lit. a). Sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu nu constituie bază de calcul pentru stabilirea altor drepturi salariale și nu se acordă personalului nou angajat, promovat sau care trece pe altă funcție;
c) suma compensatorie pentru titlul științific de doctor obținut în domeniul în care personalul didactic de predare își desfășoară activitatea, se eliminӑ și se acordӑ în condițiile prevӑzute de legislația în vigoare sporul pentru titlu științific de doctor calculat în procent de 15% la salariul de bazӑ;
Citește articolul complet pe rtv.net