- Publicitate -

Școli din întreaga țară nepregătite pentru întoarcerea elevilor

Data:

scoala

Noul an şcolar începe tot cu vechile probleme. Clădiri cu pereţi crăpaţi, ferestre care nu se închid sau toalete în curte. Aşa arată unele şcoli în care sunt aşteptaţi, din 12 septembrie, peste 370.000 de elevi. Datele Ministerului Educaţiei arată că sunt 3.000 de clădiri neautorizate sanitar şi 480 autorizate parţial. Iar aproape 21.000 nu au aviz sau autorizaţie pentru securitatea la incendii.

- Publicitate -

Ioan Iancu, administrator Liceul Sigismund Toduță Deva: „Până în 12 septembrie vom face înlocuirea instalației de încălzire până la finalul anului, dacă primim fondurile necesare, să remediem acoperișul și igienizarea holurilor”.

Este una dintre cele 13 şcoli fără autorizaţie sanitară din judeţul Huneadoara. Primăria spune că nu a avut suficienţi bani. 

Mona Voinescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva: „Consiliul Local Deva a aprobat o parte din fondurile necesare. Acum se află în faza de elaborare a documentației tehnico-economice de estimare a lucrărilor necesare”.

- Publicitate -

Cu 376 de şcoli neautorizate sanitar, judeţul Suceava conduce în top. Urmează apoi Botoşani, cu 220, şi Vaslui cu 195.

376.000 de elevi vor începe anul şcolar în asemenea condiţii. Mai mult, proximativ 21.000 de clădiri care aparţin şcolilor nu au autorizaţii nici împotriva incendiilor. Un exemplu, Liceul Tehnologic Special Nr. 3 din Bucureşti, reabilitat de doi ani şi ţinut închis de atunci .

Claudiu Costache, director al Liceului Tehnologic Specical Nr. 3 din Bucureşti: „Fără autorizaţie ISU, pentru că în momentul semnării procesului de recepţie a lucrărilor documentaţia nu ne-a parvenit”.

- Publicitate -

Ministerul Educaţiei a făcut de curând apel la autorităţile locale să asigure copiilor condiţii civilizate de studiu la şcoală.

Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei: „Implicarea consiliului local şi a primăriei este de bază, este foarte importantă, pentru că în administrarea lor sunt aceste clădiri”.

Nu toţi edilii sunt preocupaţi de siguranţa copiilor câtă vreme ştiu că nimeni nu va închide o şcoală pentru lipsa autorizaţiei sanitare sau a celei de securitate la incendiu.

- Publicitate -

sursa: digi24

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident în Ploiești. Un șofer de 27 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, la intersecția...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...
- Publicitate -