Moneda europeană a depășit pentru prima dată pragul de 5,1 lei, potrivit cursului valutar oficial anunțat de Banca Națională a României (BNR).
Astfel, euro a fost cotat la un nivel record, pe fondul tensiunilor din piața financiară și al incertitudinilor economice și politice din ultima perioadă.
Leul s-a depreciat și în raport cu alte monede importante. Potrivit profit.ro, dolarul a ajuns la 4,3595 lei, de la un curs de 4,3541 lei, lira sterlină este cotată de BNR la 5,8869 lei, față de 5,8751 lei, iar Francul elvețian este cotat la 5,5181 lei, de la un curs de 5,5162 lei.
Reamintim că ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a atras atenția că dobânda la care se împrumută România pe 10 ani a urcat rapid la 7,3% în ultimele zile, de la aproximativ 6,7% la jumătatea lunii aprilie, din cauza crizei politice.
