Dați în urmărire internațională, manelistul Dani Mocanu și fratele lui au fost prinși în zona Napoli, din Italia.
„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Italia, în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie 2025, au fost localizați doi bărbați, de 35 și 33 de ani, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia.
Bărbații au fost depistați de polițiștii din cadrul Chesturii de Poliție Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliție Napoli.
Cei doi bărbați, din Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea fiind emise la data de 6 noiembrie 2025.
În prezent, pe teritoriul Italiei, se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare din această țară, persoanele să fie predate autorităților române”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Cei doi au plecat din țară înainte să fie condamnați definitiv pentru tentativă de omor.
Incidentul s-a produs în vara anului 2022, când cei doi frați Mocanu, alături de alți indivizi au luat la bătaie alți doi bărbați, lovindu-i cu pumnii, cu picioarele și cu o rangă. Una dintre victime a suferit o fractură de craniu și a ajuns la spital.
