- Publicitate -

Polițiștii vor fi testați pentru consumul de droguri [VIDEO]

Data:

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunțat astăzi că poliţiştii vor fi testaţi pentru consumul de droguri.

- Publicitate -

Aceștia vor fi supuși testelor antidrog atât la admitere în școlile de poliție și academie, cât şi anual, pe perioada exercitării funcției.

„Instituim obligativitatea testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea MAI, precum și anual, în timpul carierei. Instituim obligativitatea polițistului de a se supune testării pentru determinarea comportamentului simulat și testarea antidrog și alcool pe timpul serviciului. De asemenea, venim cu instituția suspendării din funcție a polițistului pe o perioadă determinată, dacă nu se supune acestor testări”, a anunţat Bogdan Despescu, potrivit Antena 3.

Citește și Traficant de droguri, prins în flagrant de polițiștii BCCO și procurorii DIICOT Ploiești [VIDEO]

Anunțul vine în contextul în care mai mulți polițiști sunt cercetați în prezent pentru consum și chiar trafic de droguri.

- Publicitate -

Despescu a precizat că din 2021 până în prezent au fost depistați pozitiv la testul antiodrog efectuat de serviciul Rutier 15 polițiști.

VIDEO

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...

Stelian Muscalu: „Creșterea TVA e sinucidere!” Cum o evităm

Creșterea TVA este o măsură fiscală care intră în...

Cum se transformă în Prahova microbuze de top – succesul Aveuro Internațional

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Andrei Volosevici, fostul primar al Ploieștiului, rămâne sub control judiciar

Procurorii au prelungit măsura controlului judiciar pentru Andrei Volosevici,...
- Publicitate -

Știri noi

Contractul pentru mărcile Petrolul a fost prelungit oficial

Reprezentanții clubului Petrolul Ploiești au anunțat marți seara, oficial,...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Vechimea în muncă la pensie. Cum o afli fără carte de muncă

Cum poate fi dovedită vechimea în muncă la pensie...

Imagini de la prezentarea lui Adrian Mutu la Petrolul

Adrian Mutu, noul antrenor al Petrolului Ploiești, a fost...

Lista muzeelor din Prahova cu intrare liberă de Ziua Culturii

Miercuri, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, accesul este...
- Publicitate -

Emisiuni

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...

200 de Elevi din Prahova unesc comunitatea pentru a ajuta doi frați orfani

Cel mai recent episod al podcastului „Ploieștiul Nostru” îl...
- Publicitate -

Vox Publica

Domnule primar, o casă din Ploiești se dărâmă peste o stradă

Mi-ar fi ușor să scriu un articol despre cum...

De ce ”ordonanța trenuleț” este o mizerie

Celebra ordonanță trenuleț (OUG 156/2024) a fost publicată în...

Studenții sunt supărați pe limitarea facilităților de transport CFR. De ce?

Românii s-au obișnuit cu pomenile, cu gratuitățile, cu subvențiile,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -