Conform Mediafax, individul este un bistrițean în vârstă de 38 de ani. A fost prins la câteva ore, după ce a sunat la 112.
După apel, clienții băncii au fost evacuați și s-a început în paralel cu verificarea sediului și munca de depistare a apelantului. Polițiștii au resușit să îi dea de urmă și să îl cerceteze.
În urma unei percheziții la domiciliul suspectului, acesta a devenit agitat și a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Bistrițeanul de 38 de ani a fost dus la spital, unde a rămas internat.
În cadrul cercetărilor de ieri a reieșit faptul că bărbatul ar fi sustras, în aceeași zi, un telefon mobil dintr-un magazin din Bistrița. De asemenea, este bănuit că i-ar fi luat unui cunoscut mașina, pe care ar fi condus-o prin Bistrița.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
