- Publicitate -

Cruzime la un centru de plasament din Voluntari. Copil agresat de un paznic și amenințat cu internarea la Psihiatrie

Un copil a fost agresat de paznicul unui centru de plasament din Voluntari pentru că a sărit pe o saltea din dormitor.

Mădălina Turza, șefa Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, anunță că a trimis o echipă în control și că va sesiza organele de cercetare penală, fără nicio ezitare.

„În acest moment a plecat o echipă a Corpului de Control al ANDPDCA la Centrul de plasament din Orașul Voluntari, unde în urmă cu scurt timp au avut loc aceste fapte îngrozitoare.

La sosirea din misiunea de control, vom sesiza organele de cercetare penală, fără nicio ezitare.
În urmă cu 20 de minute mi-au parvenit aceste imagini video.

Vreau să spun doar atât: orice formă de agresiune împotriva unui copil din sistemul de protecție va fi sancționată conform legii.

Nu există rațiune pentru care un copil să fie bătut sau agresat fizic sau emoțional de către un adult, nici chiar atunci când își pemite luxul de ”a sări pe saltea”. Educatoarea care amenință copilul cu ”salvarea” și paznicul care îl agresează fizic nu NU AU CE SĂ CAUTE ÎN SISTEMUL DE PROTECȚIE A COPILULUI.

Știți ce înseamnă ”chem salvarea”? Este amenințarea supremă a educatorilor agresori, care, da, uneori cheamă salvarea și trimit copiii la spitalele de psihiatrie unde le aplică tratamente neuropsihiatrice și îi fac ”legume”.

Ca pedeapsă și în loc de educație.

Cât timp voi ocupa această funcție, orice informație în acest sens se va solda cu repercusiuni legale drastice, fără să clipesc. Pentru că dacă este un lucru pe lumea asta pe care nu îl accept, acesta este abuzul împotriva copiilor sau adulților pe care îi avem în grijă.

DGASPC Ilfov va trebui să facă o evaluare serioasă și rapidă în acest Centru de plasament și să dispună măsurile legale.” a scris Mădălina Turza, șefa Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții pe pagina de facebook. 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi