RTEmagicC_10-valahia.jpg.jpg

În urmă cu 20 de ani, într-o vară călduroasă, doi băieţi şi o fată s-au strâns într-un studio de înregistrări, dintr-un oraş de la malul mării, şi aşa s-a născut trupa Valahia. În acelaşi an au lansat şi primele piese, care au prins imediat la public, precum „Banii şi fetele” sau “Banana”.

Trupa Valahia a luat naştere în vara anului 1998, fiind formată la momentul respectiv din trei membri: Dorin Topală, Costi Ioniţă şi o tânără pe nume Laura. Ce trei au început să cânte muzică dance, însă în luna noiembrie a aceluiaşi an, colega lor decide să renunţe la cariera de solistă dance şi să se dedică muzicii de operă.

Trupa s-a refăcut prin cooptarea lui Mihai Trăistariu (41 de ani), cel care câştigase la secţiunea interpretare a Festivalului de la Mamaia. În luna mai 1999 apare primul album al trupei, care s-a numit “Valahia”.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

După ce au lansat câteva piese care au avut succes, în luna noiembrie, Costi Ioniţă părăseşte formaţia şi se dedică carierei solo.

Ce mai fac acum membrii fostei trupe?

Mihai Trăistariu îşi continuă cariera în ţară şi a făcut fixaţie pe Eurovision, sperând să şi câştige, după ce, în 2006, la Atena, s-a clasat pe locul 4 cu piesa “Tornero”.

Costi Ioniţă şi-a continuat cariera muzicală departe de ţară, colaborând cu nume mari din industria muzicală, printre care Shaggy, Mohombi, Faydee etc. Acum se află în SUA, unde tocmai s-a fotografiat cu Enrique Iglesias, spre încântarea fanilor de pe Facebook.

Dorin Topală este marinar ofiţer și câștigă peste 10.000 de euro pe lună.

Citește articolul complet pe click.ro