Neversea e cunoscut drept un festival de muzică electronică în care cei mai în vogă artiști ai lumii mixează sau cântă la malul mării, pe plaja din Constanța. Salvatore Ganacci e unul dintre DJ-ii prezenți sâmbătă seara la Neversea. El a reușit să lase publicul cu gura căscată.
Printre artiștii care s-au urcat pe scena Neversea sâmbătă s-a numărat și DJ-ul Salvatore Ganacci. După ce i-a electrizat pe cei din public cu ritmurile pieselor sale, extrem de cunoscute, artistul și-a luat fanii prin surprindere, scrie playtech.ro
Chiar înainte să plece de pe scenă, Ganacci a spus că mai are o piesă pentru cei prezenți. A fost momentul când de pe scena Neversea au răsunat versurile piesei „Aşa sunt zilele mele“, interpretată de Adrian Minune.
Filmulețele postate pe internet arată că mai toată lumea știe versurile, iar publicul a izbucnit în urale.
La finalul show-ului, artistul le-a mulțumit celor prezenți și a menționat numele lui Adrian Minune, în uralele celor prezenți. De remarcat că DJ-ul nu a mixat piesa lui Adrian Minune.