Mai multe primării din Prahova au anunțat concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Se caută șoferi, muncitori, asistenți medicali și sociali, dar și ingineri, medici sau șefi de serviciu.
Din articol
Posturile sunt disponibile în orașe și comune din județ, iar condițiile de participare, calendarul concursurilor și actele necesare diferă de la o instituție la alta.
Angajări la Primăria Cocorăștii Colț
Primăria comunei Cocorăștii Colț scoate la concurs două posturi contractuale de execuție, pe perioadă nedeterminată.
- post vacant de muncitor calificat I
- post vacant șofer pentru microbuzul școlar.
Post vacant de conducere la Primăria Vălenii de Munte
Primăria Vălenii de Munte organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de șef al Serviciului Transport și Întreținere Străzi. Cerințele privind studiile, vechimea și experiența profesională sunt prevăzute în anunțul publicat de administrația locală.
Se caută muncitori și șoferi
Primăria Măgureni organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de muncitor I. La Primăria Scorțeni este disponibil un post de șofer. Persoanele interesate trebuie să îndeplinească cerințele menționate în documentația de concurs.
Posturi pentru asistenți sociali
Primăria Măneciu scoate la concurs un post de asistent social, cu normă întreagă, de opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.
Un alt post de asistent social este disponibil la Primăria Provița de Sus. În acest caz, postul este cu jumătate de normă.
Trei primării caută personal medical
- Primăria Lipănești organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical comunitar.
- Un post similar a fost scos la concurs și de Primăria comunei Mănești.
- La Primăria Ariceștii-Rahtivani este disponibil, de asemenea, un post de asistent medical.
Post de șef serviciu la Primăria Talea
Primăria Talea scoate la concurs postul de șef serviciu în cadrul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat. Candidații trebuie să verifice în anunțul oficial condițiile de studii și vechime, precum și termenul-limită pentru depunerea dosarelor.
Mai multe posturi vacante la Primăria Breaza
Primăria Breaza organizează concursuri pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Sunt disponibile posturi de inginer, medic și șef serviciu. Pentru fiecare funcție sunt stabilite condiții diferite de participare.
Persoanele interesate trebuie să consulte anunțurile publicate pe site-urile primăriilor, dar șo pe posturi.gov.ro
