Înscrierile la Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil” au intrat deja în linie dreaptă. Cei interesați să participe mai au timp la dispoziție să se înscrie doar până pe 25 decembrie 2023.
„Epigramiștii se vor inspira din cunoscuta schiță caragialiană, care are ca temă orașul Mizil”, au transmis printr-un comunicat de presă organizatorii evenimentului.
Formularul de înscriere se găsește pe site-ul https://romeojulietalamizil.ro/editia-actuala/, unde poate fi consultat și regulamentul festivalului.
Pentru cei care nu reușesc înscrierea prin formular, organizatorii pot fi contactați la adresa : [email protected].
Prin poștă, se pot trimite materialele pe adresa: Bădicioiu Laurențiu, L.T. „Grigore Tocilescu”, N. Bălcescu, 111-113, Mizil, Prahova, cu mențiunea Pentru Festivalul internațional „Romeo și Julieta la Mizil”, ediția a XVII-a. Materialele trebuie să aibă motto pe plic. În plicul mare va fi altul închis, având scris pe el acelaşi motto. Se menționează numele, vârsta, secțiunea, titlurile textelor, e-mailul, adresa, numărul de telefon, ocupaţia.
Premiile sunt de 4000 de lei pentru ambele secțiuni și au numele unor personalități născute în Mizil: George Ranetti, Grigore Tocilescu și Agatha Bacovia.

