- Publicitate -

Tentativă de fraudă în numele Poliției de Frontieră și Revolut

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că au apărut noi tentative de fraude telefonice în numele Poliției de Frontieră și a companiei Revolut, prin intermediul cărora infractorii vor să obțină date personale și financiare.

Potrivit DNSC, mai mulți cetățeni au fost contactați de pe numere necunoscute și au ascultat un mesaj preînregistrat în limba engleză, care anunță că persoana ar fi implicată într-un dosar gestionat de Poliția de Frontieră.

- Publicitate -

În mesajul preînregistrat victima este informată că datele personale au fost furate și este solicitată apăsarea unei taste pentru a vorbi cu un presupus „ofițer de caz”.

În realitate, este vorba despre o tentativă de phishing telefonic prin care atacatorii încearcă să obțină informații sensibile, precum CNP, date bancare sau coduri de autentificare.

- Publicitate -

Poliția de Frontieră Română a transmis că instituția nu contactează telefonic cetățenii pentru a comunica implicarea într-un dosar și nu solicită sub nicio formă date personale prin telefon.

De asemenea, o altă fraudă telefonică a apărut și în numele Revolut. Victimele primesc un apel telefonic care pare că vine din partea unui reprezentant Revolut.

Mesajul preînregistrat anunță o plată de 79 de dolari către Amazon Prime și cere apăsarea tastei 1 pentru a vorbi cu un „Revolut Executive”, iar în caz contrar plata va fi finalizată automat.

- Publicitate -

Recomandările DNSC către cetățeni

– Nu furnizați date personale sau bancare prin telefon, în urma unor apeluri nesolicitate;

– Nu interacționați cu meniul vocal sau apelantul necunoscut;

- Publicitate -

– Raportați tentativa autorităților competente.

Pentru mai multă siguranță, este indicat ca utilizatorii să verifice autenticitatea apelurilor prin canalele oficiale ale instituțiilor implicate.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Revizie parțială la Petrobrazi: singura rafinărie funcțională din România își reduce producția de carburanți

În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul...

De 16 ani, în Ploiești: cum a construit Daniela Gheorghe cabinetul de optometrie Clarity Vision

În Ploiești, la Piața 9 Mai, pe Aleea Vitioarei,...

Ploiești, fără păcănele! Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri

Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -