În ultimul timp ne-am făcut un obicei de a merge la film marțea. Bine… nu în fiecare marți, dar cât de des apucăm.
De ce marțea? Pentru că ne plac la nebunie prețurile la cinematografe. Ideea este că, măcar nu ne pare rău de bani mulți dacă nimerim la vreun film nu tocmai pe gustul nostru.
Așa că, marțea asta, având seara liberă, am zis să mai „băgăm un cinema”… După încercarea eșuată de a ne da și noi culți și a merge la un film de artă (Capra cu trei iezi), am zis că, de acum înainte, ar fi bine să ne relaxăm serile când ieșim, nu să ne chinuim cu ceva care ne depășește.
Da, comentați, nu suntem critici de film, nu avem pretenția că deținem adevărul absolut sau că filmele pe care le recomandăm sunt pe gustul tuturor. Putem doar spune dacă ne-a plăcut sau nu. Atât. Și, pe baza descrierii succinte, cititorii aleg dacă merg sau nu la filmul respectiv. Asta ca să lămurim de la început anumite aspecte.
De ce „Ramon”? Păi datorită distribuției, în primul rând, și, în al doilea rând, datorită trailerului care arăta promițător de relaxant: o comedie ușoară cu o distribuție bunicică.
Bine, distribuția nu e o garanție întotdeauna. Am văzut filme proaste cu actori buni. Dar, de data asta, și subiectul și numele de pe afiș sunau chiar bine. Așa că pentru marțea asta am ales „Ramon”! (cu A mut 😊)
Surpriză în sală: peste jumătate plină cu oameni care, spre deosebire de publicul de la „Taximetriști”, au fost jos pălăria. Nu au existat urlete, tropăieli, plimbări ale copiilor sus-jos pe scări, telefoane… etc. Știți voi, tipic pe la filmele din cinematografele ploieștene, când lumea are impresia că, dacă dă banii pe biletul de intrare, plus încă zeci bune de lei pe popcorn, nachos sau alte prostioare, are dreptul de a se purta în sală ca pe maidan.
Și a început filmul…
Încă de la primele cadre, promitea! Și nu m-a dezamăgit până la sfârșit.
Prezența Andreei Esca a dat savoare, ei datorându-i-se acel „A mut” care face deliciul, iar Andreea Vasile, pe care m-am chinuit jumătate de film să-mi aduc aminte în ce am mai văzut-o, a fost mortală. (Ajunsă acasă am căutat… De la Big Brother o știam!😉)
Comicul de situație se împletește cu replicile amuzante, iar ironia fină adresată noilor trenduri în materie de regim alimentar „sănătos” este de-a dreptul spumoasă. Din punctul ăsta de vedere „Gărgărița” rulează.
Ne-a făcut plăcere să descoperim actorii din filmele românești văzute în ultima vreme: „Uite-l pe ăla de la Piatra Neamț! Ce rol diferit!”. Era vorba de Bogdan Farcaș și de filmul „Neidentificat”, pe care îl recomand din suflet dacă vă plac thrillerele cu final neașteptat. Nu am scris despre el, și abia acum realizez că ar fi trebuit. Probabil, din cauza faptului că l-am văzut pe Netflix (parcă), am scăpat din vedere acest aspect. Dar trebuie să-mi fac timp să scriu și despre el… Revenind la „Ramon”.
Ramon (cu A mut!) este un tip simplu de la țară, care are o vie și care nu a ieșit în viața lui din comuna natală. În timpul unei filmări pe proprietatea lui, este fascinat de una dintre actrițe, cu care reușește să se pozeze. Cu fotografia în buzunar, decide să plece la București ca să-și caute dragostea vieții și să o ceară de nevastă „de la tată-său”.
Citește și: Am fost la cinema să văd Taximetriști, filmul românesc cu mai multe înjurături decât Teambuilding
Cam asta este intriga filmului. Ce urmează după… vă închipuiți! Ajunge omul la București, se duce la apartamentul vărului lui (Alexandru Ion – „Taximetriști”), ia primul contact cu „veganii”, ajunge să fie prădat de hoți și căutat de Poliție… ce să mai… un noian de întâmplări haioase care o țin așa tot filmul.
Profilurile personajelor sunt diverse și conturate de replici ironice: Comisar-șef în Poliție în timp ce juca table cu un coleg: „Eu nu mă uit la televizor. Ce, statul mă plătește să mă uit la televizor?!?!” (repet, în timp ce juca table la birou).
Sau: „-E vegană! Nu mănâncă ființe și nimic ce provine de la animale! -Aoleu, așa de grav bolnavă?!”
Tot filmul este presărat cu astfel de replici care, deși nu stârnesc hohotele de râs pe care le aduc înjurăturile și limbajul trivial, au darul de a amuza privitorii și, cel mai important, de a-i relaxa total.
Citește și: Am fost la „Capra cu trei iezi” la Cinema City dar mai bine mai intram o dată la Teambuilding sau stăteam acasă
În plus, imaginile din București, seara, sunt minunate și m-au făcut să îi șoptesc soțului: „Hai că mă gândesc serios să te duc într-un city-break la București!”. Privirea furioasă pe care mi-a aruncat-o, m-a făcut să mă răzgândesc… pe moment. Cred că propunerea de city-break adresată unei persoane care face zilnic naveta în Capitală, nu a fost tocmai inspirată. Dar… mai las timpul să treacă și mai fac o încercare, deși, în mod sigur, noi nu ne vom putea teleporta, precum cei din film, de pe Splai pe Magheru într-o schimbare de cadre. Dar „mulți vede, puțini cunoaște”… 😉
Nu am să vă mai dau alte „spoilere”, cum zice fiică-mea, dar vă îndemn să mergeți să vedeți filmul „Ramon”. Deși nu este o capodoperă din niciun punct de vedere, este un film foarte mișto, relaxant, și care merge minunat, mai ales într-o marți seară.
Promit că am să scriu cât de curând și de „Neidentificat”. Deși cu totul alt gen, deși nu are nimic de a face cu relaxarea, deși nu este nici măcar un film de artă, este cel mai bun thriller românesc pe care eu l-am văzut vreodată. Iar Piatra Neamț merită cu siguranță un city-break!
