Am fost la „Capra cu trei iezi” la Cinema City dar mai bine mai intram o dată la Teambuilding sau stăteam acasă

De ceva vreme încoace ne-am făcut un obicei în a merge măcar de 2-3 ori pe lună la film. Cea mai recentă încercare a fost „Capra cu trei iezi”, un film la care mi-am dorit mult să ajung dar parcă niciodată nu s-a nimerit: ori ca timp, ori ca stare de spirit.

Știam că este un film mai „greu”, un thriller de artă chiar cu accente horror pe alocuri și am fost conștientă că trebuie să am o anumită stare pentru a-l putea viziona.

Știm cu toții povestea „Capra cu trei iezi”, și acum mă refer la povestea originală, cea pe care am auzit-o noi, copii fiind, nu cea spusă copiilor din ziua de astăzi și care este varianta „soft” deoarece originala este considerată prea dură.

Filmul urmează îndeaproape originalul, numai că animalele din poveste sunt înlocuite de oameni.

„Capra” este mama singură care are trei băieți, iar „lupul” este „cumătrul”, cu evidente probleme psihice, care a pus ochii pe femeie.

Citește și: Filmul românesc Mirciulică. Dintr-o chestiune pur subiectivă, în timpul filmului, m-am ridicat și am plecat

Acțiunea este cea din povestea originală, adaptată traiului uman. Cu ocazia filmului mi-am adus aminte și de versiunea necenzurată a basmului, cea în care lupul, după ce intră în casă și omoară iezii, le așază capetele „rânjind” la fereastră și apoi mânjește cu sânge toți pereții. Da, este un detaliu pe care îl uitasem, dar care îmi era foarte cunoscut copil fiind. Copiii din ziua de astăzi nu știu această variantă deoarece se consideră că pot fi traumatizați. Noi oare cum nu am fost? Dar asta este o altă poveste…

Filmul, per ansamblu, se vrea a fi un film bun, și poate că este, dar pentru festivalurile de film, nu pentru publicul larg. Au fost momente de plictiseală maximă, care se doreau a fi momente de încărcătură majoră. „Prea mult se plimbă, prea mult oftează, prea o lălăie cu cadrele astea”, auzeam comentariile de jur împrejurul meu. Deci nu eram singura care avea impresiile astea…

Întâmplarea a făcut ca, odată cu noi, să fie în sală și un grup de tineri 15-17 ani. Dacă cei maturi s-au abținut destul de mult, pe la jumătatea filmului puștanii își pierduseră deja răbdarea și comentau gălăgioși.

Nu sunt critic de film, sunt convinsă că jocul actorilor a fost la superlativ, dar cadrele acelea interminabile, cu schimbările de mimică și tânguielile prelungite au făcut publicul din sală să-și dorească să iasă cât mai repede. Deși nu a avut decât 83 de minute, mi s-a părut că filmul a durat o veșnicie. Și nu numai mie…

Citește și: Am fost la filmul românesc Teambuilding, filmul pe care orice corporatist trebuie să-l vadă înainte de a demisiona

Personal, probabil că nu voi mai alege prea curând un film premiat la festivaluri. Este evident că sufăr de incultură crasă, dar măcar recunosc. Nu reușesc să înțeleg arta cinematografică și nici nu voi mai încerca de acum încolo. Probabil au fost și așteptările mele exagerate: când merg la film, mă aștept să văd un film și nu reprezentații care ar prinde mult mai bine pe scena unui teatru. De fapt aici cred că a fost problema filmului „Capra cu trei iezi”, pentru mine și pentru ceilalți din sală: a fost mai mult o piesă de teatru pe un ecran într-un cinematograf. Și, așa ceva, oricât de buni ar fi actorii, nu o să prindă niciodată la publicul actual.

„Capra cu trei iezi”, deși a fost lansat în cinematografe abia la sfârșitul lui octombrie 2022, nu are așa mare succes astfel că rulează în Ploiești doar la Cinema City de la Ploiești Shopping City la un singur interval orar zilnic.

Cum ți se pare subiectul?