Cu doar o zi în urmă, la solicitarea Poliției, observatorulph.ro publica o știre despre o geantă cu o sumă semnificativă de bani, pe care o bătrână a găsit-o la tomberoanele cu gunoi și pe care a predat-o Poliției.
Știrea inițială a fost publicată AICI.
Gestul bătrânei a impresionat întreaga comunitate, oamenii felicitând-o pentru corectitudine. Banii fuseseră găsiți sâmbătă, însă apelul polițiștilor a venit abia marți, pentru că nimeni nu anunțase dispariția sumei.
Printre cei care au citit știrea s-au aflat și doi soți din Păulești, proprietarii de drept ai genții cu bani. Inițial nici nu și-au dat seama că suma le lipsește din casă.
Este vorba despre doi tineri, căsătoriți de curând, așa cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, subinspector Raluca Brezeanu. Banii proveneau din darul de nuntă. Unul dintre soți îi pusese în geanta cu pricina, pe care celălalt a hotărât să o arunce, fără să banuiască faptul că acolo se află 21.800 de lei.
Fiind vorba despre un fapt petrecut la Păulești, de unde sunt și cei doi, cel care pusese banii în geantă a căutat imediat prin casă. Au realizat că despre geanta lor este vorba și au luat imediat legătura cu polițiștii care făcuseră apel pentru identificarea lor.
Descrierea fiind conformă cu realitatea, polițiștii prahoveni au decis imediat că ei sunt posesorii și le-au restituit banii.
Dincolo de toate aceste întâmplări cu final fericit, rămâne de apreciat comportamentul ireproșabil al bătrânei, care sperăm să-și primească răsplata cuvenită, indiferent de unde ar veni aceasta.