Atmosferă de grădină de vară în fața Clubului Pensionarilor Malu Roșu astăzi, începând cu ora 10.00. La parterul blocului de 10 etaje și în imediata vecinătate a școlii generale Nicolae Bălcescu, la cererea membrilor clubului, Primăria a organizat o petrecere pentru “sărbătorirea montării gresiei”. Muzică live sau înregistrată, dansuri, voie bună, până la un moment dat când…
Luați de val, organizatorii au dat muzica atât de tare încât, la aproximativ 30 de minute de la începerea parangheliei, Elena Cristea, directorul școlii Nicolae Bălcescu, însoțită de un gardian, le-a solicitat expres acestora fie să dea muzica mai încet, fie să o oprească pe motiv că nu în școală nu mai pot fi ținute cursurile. Iată declarația unui cadru didactic: “Normal că din cauza muzicii au fost deranjate cursurile. Doamna directoare a fost însoțită de agentul de pază la clubul pensionarilor ca să le spună să dea muzica mai încet pentru că pur și simplu nu se mai puteau ține cursurile. Mai mult, am primit numeroase telefoane de la părinți”, ne-a declarat acesta sub protecția anonimatului.
Organizatorii s-au conformat, au dat muzica mai încet chiar dacă acest lucru i-a nemulțumit pe pensionarii care auzeau mai greu, și au continuat petrecerea. Iată ce ne-a declarat Nicoleta Naforniță, consilier personal primar Iulian Bădescu, oficialul care a supervizat manifestarea: “Ne-am strâns la Clubul Pensionarilor pentru că săptămâna trecută a fost pusă gresia și toată lumea întreba: “nu sărbătorim și noi?” Am zis să sărbătorim. Cheltuielile au fost suportate de primărie. Nu știu să vă zic cât, dar să știți cântăreții vin la Club, vorbesc cu pensionarii și s-au oferit să cânte gratis. Chir nu mi-am dat seama că muzica e atât de tare. Ne-am gândit să facem ziua pentru că noaptea e frig, dar pe urmă am discutat la școală și au zis că e bine cum e muzica. Oamenii se distrează și sper să vină din ce în ce mai mulți aici”.
Iată cum s-au distrat astăzi pensionarii de la Clubul Malu Roșu din Ploiești
