Parcarea de la Spitalul Județean Ploiești, administrată de primărie, este de ani buni un teren plin de noroi și gropi. În schimb, la spitalul județean din Oradea, primăria a dat în folosință la sfârșitul anului trecut o parcare supraterană cu peste 500 de locuri.
Din articol
Un teren viran, plin de gropi umplute cu apă de la zăpada topită. Așa arată parcarea improvizată de lângă Spitalul Județean de Urgență Ploiești, aflată în administrarea Primăriei Ploiești.
Bătaie de joc!
Imaginile surprinse astăzi arată o zonă transformată într-o adevărată mlaștină, în care pacienții și aparținătorii sunt nevoiți să își lase mașinile.
Situația stârnește nemulțumiri, mai ales în contextul în care taxele și impozitele locale au crescut la începutul acestui an.
„Este o bătaie de joc uriașă! În reședința unuia dintre cele mai bogate județe din țară, parcarea care deservește cel mai mare spital arată oribil. Chiar nu se găsește o roabă de pietriș, că de asfalt nici nu poate fi vorba, care să astupe gropile și noroiul?”, a transmis un cititor.
Observatorul Prahovean a publicat în repetate rânduri articole pe această temă. De fiecare dată, răspunsul primit din partea administrației locale a fost același: lucrările de reparații vor fi realizate în funcție de alocările bugetare.
Citește și Șoferii din Ploiești primesc vestea mult așteptată. Când încep lucrările la drumuri
FOTO -VIDEO Așa arată parcarea de lângă spitalul județean Ploiești
Cum arată parcarea spitalului din Oradea
În contrast, la Oradea, autoritățile locale au inaugurat în toamna anului trecut o parcare supraterană construită chiar lângă cea mai mare unitate medicală din oraș, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.
Parcarea este structurată pe cinci niveluri – demisol, parter, două etaje și terasă – și oferă 516 locuri, dintre care 21 sunt destinate persoanelor cu dizabilități și 10 pentru mașini electrice.
Investiția, realizată de Primăria Oradea, s-a ridicat la 45 de milioane de lei. În primele trei luni, parcarea a fost gratuită, iar de la 1 ianuarie 2026 tarifele sunt 3 lei/oră sau 30 lei/zi (07:00–18:00), respectiv 1,5 lei/oră sau 15 lei/zi (18:00–07:00).
Diferența dintre cele două realități ridică semne de întrebare privind modul în care au fost gestionate până acum fondurile publice în Ploiești, comparativ cu alte orașe din țară care ne dau lecții de administrație, calitatea vieții locuitorilor fiind net superioară celei din ”capitala aurului negru”.
FOTO: Așa arată parcarea de lângă spitalul județean din Oradea (sursa: observatorulbihorean.ro)

Domnul Politeanu, am fost tentat sa scriu ,,gospodarul” orasului, dar ma abtin deoarece nu este cazul nostru, a facut o alegere pentru viitor in interviul recent dat in ziarul dumneavoastra, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, conform zicalei ,,Ori la bal, ori la spital”, a ales balul de pe bulevard!!!!
Iar daca nu va place ne-a anuntat ca se redecoreaza parcul din centru orasului, nu mai fiti atat de mofturosi!!!! Ce parcarile de la Oradea sunt de nasul nostru???!!!
Cei care au probleme de sanatate la cel mai mare spital din judet sa mai astepte, ce atata suferinta, treceti la paranghelie?!!!!!
Cand se vor construi minim două astfel de parcari in fiecare cartier atunci străzile si trotuarele se vor mai elibera. Sunt multe terenuri virane sau se pot construi pe terenurile mai mari unde sunt deja parcări dar in loc de 50 de masini vor intra 4-5 sute
Primarul e preocupat de reorganizarea circului de pe bulevard, nu de problemele reale ale orasului. Speram sa se termine acest mandat cat mai devreme, poate se sesizeaza DNA, odata.