Vița de Vie este deja un nume cu rezonanță pe piața muzicală din România de mai bine de un sfert de secol. Cu o muzică aparte, care îmbină genurile rock, metal, rap, hardcore și reggae, trupa este cu siguranță un „cap de afiș”, indiferent de evenimentul organizat.
Tocmai din această cauză, prezența lor la Republik Fest, organizat în perioada 6-8 septembrie în Parcul Bucov, la Ploiești, este un semnal că publicul ploieștean, avid de evenimente, va avea cu adevărat un spectacol incendiar.
Care sunt gândurile cu care urcă trupa Vița de Vie pe scena festivalului Republik Fest au fost transmise în exclusivitate, pentru Observatorul Prahovean:
„Ne bucurăm și suntem onorați că am fost invitați să facem parte din line-up chiar de la prima ediție. E drept că ne era dor de un festival mare în Ploiești, un oraș cu o veritabilă istorie în domeniul artistic și cu un public pe măsură”, au declarat artiștii trupei. Și nu putem decât să-i credem pe cuvânt, dovadă în acest sens stând și rapiditatea cu care aceștia au dat curs invitației.
De la publicul care va veni la concert așteaptă ca acesta să vină cu încredere. „(Publicul – n.r.) să se lase pe mâinile noatre și să savureze concertul”, este dorința celor de la Vița de Vie. Știu, din experiența anterioară de atâția ani de zile, că publicul îi iubește și că se bucură întotdeauna la concertele lor.
Fiecare concert Vița de Vie este un motiv de sărbătoare
Atmosferă incendiară și un spectacol cu totul altfel, promit organizatorii că va fi la Ploiești. „Muzica noastră este compusă dintr-un amalgam de stări pe care le împărtășim cu bucurie cu publicul prezent. Fiecare concert Vița de Vie este un motiv de sărbatoare”, spun membrii trupei.
„Vița de Vie SIMFONIC este cheia noastră de boltă, cea mai amplă formă de expresie pe lângă ACUSTIC și ELECTRIC. Abia așteptăm să ne întâlnim cu Filarmonica Ploiești, sunt convins că, împreună, vom face magie”, completează Adrian Despot, solistul formației.
Adevărul este că din complexitatea muzicii interpretate de Vița de Vie combinată cu instrumentiștii Filarmonicii Ploiești nu poate ieși decât ceva cu siguranță memorabil! Vița de Vie SIMFONIC este, cu adevărat, o capodoperă.
Vița de Vie pregătește un nou album
Așa cum se întâmplă cu marii artiști, vara lui 2024 a fost, și este în continuare, una plină. Parcă a venit în continuarea primăverii care, de asemenea, a fost încărcată de evenimente pentru formație, unul dintre acestea fiind lansarea albumului „Lacrimă și Fier”.
Nici toamna nu se anunță una „liberă”. Încă din primul weekend al toamnei calendaristice vor fi prezenți pe scena de la Republik Fest iar apoi vor începe lucrul la un nou album.
„În aprilie am lansat albumul Lacrimă și Fier, apoi am aniversat 25 de ani de la lansarea albumului Fenomental. Vara este plină de concerte iar din toamnă vom intra în studio pentru a ne apuca de un viitor album Vița de Vie”, au dezvăluit membrii trupei pentru Observatorul Prahovean.
„Așteptam demult să facem un concert SIMFONIC în Ploiești! Iată că, într-un final, astrele s-au aliniat și abia așteptăm să ne întâlnim!”, au transmis membrii trupei Vița de Vie pentru publicul care va veni la Republik Fest Ploiești.
Biletele sunt disponibile pe https://republikfest.ro/bilete
Programul complet al festivalului este disponibil AICI
