spot_img
- Publicitate -

Povestea lui Erick Pătru, singurul campion european U15, la lupte greco-romane, din istoria Ploieștiului

Data:

Erick Pătru, luptătorul clubului sportiv Petrolul Ploiești, a devenit, în premieră națională, campion european la categoria lui de vârstă, în cadrul Campionatului European de Lupte (Wrestling) U15, care a avut loc la Loutraki, Grecia în luna mai 2024. Între pregătirea pentru examenul de Evaluare Națională și antrenamente epuizante, Erick a adus la Ploiești o medalie europeană, prima din istoria orașului. 

- Publicitate -

Vezi la finalul textului VIDEO cu momentul emoționant al intonării imnului național pentru Erick Pătru

În luna iunie a împlinit 15 ani, ceea ce a făcut ca acest campionat european U15 să fie ultimul pentru el, adolescentul trecând mai departe la categoria U17. „La anul va fi ceva mai greu pentru el. Pe lângă faptul că, trecând de la U15 la U17 poate întâlni și adversari cu un an sau doi mai mari ca el, schimbă și categoria de greutate, trecând de la 85 la 92 de kilograme…”, explică Ionuț Pătru, tatăl și antrenorul lui Erik.

Performanța lui Erick este una istorică, atât pentru Clubul Sportiv Petrolul Ploiești, cât și pentru România. El este primul campion european de U15 din istoria Ploieștiului, la lupte, un sport olimpic!

erick patru campion european
Momentul în care Erick Pătru a fost declarat câștigător al finalei Campionatului European

Satisfacția este cu atât mai mare cu cât el se antrenează doar la clubul Petrolul Ploiești, doar cu antrenorii lui, nu a făcut niciodată vreun stagiu de pregătire altundeva, fiind astfel produsul exclusiv al Ploieștiului, al Clubului Sportiv Petrolul Ploiești.

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a dat demisia. Informația a fost confirmată de Gabriel Țaga pentru Observatorul Prahovean.”Ieri, 21 mai 2025, am...
- Publicitate -

Cum se obține o astfel de performanță istorică? Cu foarte multă muncă, cu antrenamente zilnice, uneori de peste trei ore, și, mai ales cu multă determinare. Obiectivul lui Erick este foarte clar: calificarea la Jocurile Olimpice din 2028 (atunci când va avea 19 ani) și o medalie cât mai strălucitoare la Jocurile Olimpice din 2032 (când va avea vârsta de 23 de ani).

Cum este să-ți antrenezi propriul copil?

…a fost întrebarea la care Andreea și Ionuț Pătru au fost nevoiți să răspundă în ceea ce-l privește pe Erick.

Este greu, pentru că el trebuie să înțeleagă, și noi totodată, că acasă trebuie să ne perceapă într-un fel, la antrenament ca antrenori… De cele mai multe ori nu iese. În ultima perioadă, pentru că s-a mai maturizat și a început să fie altfel, este mai bine. Dar este greu…”, recunoaște Andreea, mama lui Erick.

- Publicitate -

Nedorind să îi impună absolut nimic, Erick a făcut mai multe sporturi până să rămână la lupte. A practicat înotul, hocheiul și, apoi, handbalul pentru ca, în cele din urmă, să pășească pe urmele părinților lui și să se dedice în totalitate luptelor. Ar fi avut un viitor strălucit și ca handbalist, fiind stângaci, puternic și cu o viteză de execuție extraordinară, atribute perfecte pentru o carieră în handbal.

ionut patru erick patru andreea patru
Ionuț și Andreea Pătru, alături de Erick

Erik a practicat luptele încă de dinainte de a se naște, așa cum povestește amuzată Andreea care, însărcinată în 6 luni încă practica luptele la saltea. Totuși, practicarea propriu-zisă a început la vârsta de 9 ani și, odată apucată această cale, nu s-a mai abătut de la ea.

Era inevitabil să nu aleagă luptele, pentru că aici, în sală, și-a petrecut foarte mult timp”, este de părere mama lui.

Inițial legitimat pe lupte libere, Erick a făcut, treptat, trecerea la lupte greco-romane, ceea ce s-a dovedit a fi o alegere bună, acest stil fiind tocmai cel care i se potrivea cel mai bine.

- Publicitate -

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a dat demisia. Informația a fost confirmată de Gabriel Țaga pentru Observatorul Prahovean.”Ieri, 21 mai 2025, am...

Acum patru ani, când am început pregătirea serios, am spus că el va fi campion european. Și toată lumea a râs de noi. Acum, Erick el este campion european!”, încheie cu mândrie antrenoarea și, totodată, mama lui.

Citește și: Ploieșteanul Ionuț Erick Pătru a devenit campion european la lupte!

Din păcate, la noi în țară încă există o mentalitate împotriva sportivilor aflați la început de drum. „Au fost unii profesori care i-au spus lui Erik, chiar și după ce a ieșit campion european: Așa, și? Ce crezi că faci în viața asta cu sportul?”, spune Andreea. „Și doare!”, mai completează ea.

Am încercat mereu să echilibrăm balanța asta… școala și sportul”, spune Ionuț, tatăl lui Erick. Și, se pare că au reușit. Din toamnă Erick va fi licean, într-o școală care îl va susține și îl va ajuta în cariera sa, putând astfel să-și continue drumul de sportiv și să-și urmeze visul: o medalie la Jocurile Olimpice din 2032 de la Brisbane, Australia.

- Publicitate -

Cum s-a desfășurat ultimul an, cel din clasa a VIII-a, pentru Erick Pătru? „Dimineața se trezea, mergea la pregătire în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională, apoi mergea direct la școală, pe care o începea la ora 11:00, iar de la școală se oprea direct la sala de antrenament. Terminam antrenamentele după ora 9 seara, merge acasă, iar a doua zi o lua de la capăt”, povestește tatăl lui. De anul viitor însă, cu siguranță va fi mai ușor.

Erick, un copil care are în ochi strălucirea de campion

Erick Pătru a fost de acord să povestească, pentru Observatorul Prahovean, cum este să câștigi, pentru prima dată în viață, titlul de campion european. Totuși, întâi de toate a avut o mărturisire de făcut: Mai mari emoții a avut la examenul de Evaluare Națională decât la Campionatul European de Lupte. „Dar este bine, am scăpat!”, spune râzând adolescentul.

erick patru
Erick Pătru cu cele două medalii: cea de campion național și cea de campion european

Despre câștigarea titlului de campion european U15, din luna mai a acestui an, tânărul spune: „Este o senzație… nici n-am cuvinte. Nici n-am putut să realizez, mai ales pe podium, când m-am urcat pe prima treaptă și mi-a cântat imnul României, am simțit că sunt în Rai, atât de frumos a fost!”.

- Publicitate -

Pe viitor Erick își dorește să continue cu sportul și, când nu va mai practica, își dorește să devină antrenor, tot pe lupte, la fel ca părinții lui. „Îmi plac foarte mult luptele…”, afirmă tânărul.

Următorul obiectiv pe care Erick Pătru și l-a setat este Gimnaziada de Wrestling, mai exact Campionatul Mondial Școlar, care se va ține între 23 – 31 octombrie la Bahrain. „A început să-și seteze singur obiective, să-și dorească, să vină de la el”, spune mama lui.

Citește și: Trei medalii de aur pentru luptătorii Clubului Sportiv Petrolul Ploiești la Campionatul Național Individual U15

Pauze de la antrenamente adolescentul nu prea ia. „Și dacă aș avea o vacanță, tot nu aș putea să stau locului. M-am obișnuit cu acest program, cu aceste antrenamente… le practic de câțiva ani de zile și nu mai pot trăi fără ele”, mărturisește tânărul.

- Publicitate -

„Când o să fiu în al doilea an când o să pot participa la seniori, o să fie Jocurile Olimpice de la Los Angeles (din 2028 – n.r.). Mi-aș dori mult să particip acolo, ca aceea să fie prima mea Olimpiadă…”, spune Erick, în ochii căruia se citește ușor determinarea și faptul că, odată ce a gustat din succes, nici nu se mai poate opri.

Erick Pătru este unul din copiii ploieșteni care ne fac să ne mândrim și să realizăm că și aici, la Ploiești, se pot obține rezultate excepționale. Cu ajutorul părinților, care îi sunt necondiționat alături, Erick este la început de drum și, așa cum arată drumul lui acum, va fi presărat, cu siguranță, cu nenumărate succese.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Cum arată fosta bază sportivă Latină, dincolo de poarta ruginită

După 20 de ani, poarta ruginită a Bazei Sportive...

Companiile de apă din Prahova nu au autorizație sanitară!

Pare greu de crezut, dar acesta este adevărul: companiile...

Localitățile din Prahova cu cele mai mici tarife la apă

După ce am prezentat cum locuitorii din Bucov plătesc...

Cartiere noi pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești

Pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești, din zona...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

43% dintre șoferii testați pozitiv la DrugTest, nevinovați

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor (FACIAS) susține că...

De ce nu se mai trage cu rachete antigrindină

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, denumit...

Nicușor Dan și oponentul lui Putin, câștigător al Premiului Pulitzer

Nicușor Dan, președintele României, s-a întâlnit cu Vladimir Vladimirovici...

O casă mai spaţioasă fără renovări? Începe cu aceste 5 idei

Ca să te bucuri de mai mult spaţiu acasă...
- Publicitate -

Emisiuni

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...
- Publicitate -

Vox Publica

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

PSD, dovediți că v-ați învățat lecția! Sprijiniți-l pe Dan!

„Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul...

Domnule Mihai Polițeanu, cine plătește aceste pagube?

De ani de zile amenajarea, întreținerea și înfrumusețarea domeniului...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Cum arată fosta bază sportivă Latină, dincolo de poarta ruginită

După 20 de ani, poarta ruginită a Bazei Sportive...

Companiile de apă din Prahova nu au autorizație sanitară!

Pare greu de crezut, dar acesta este adevărul: companiile...

Localitățile din Prahova cu cele mai mici tarife la apă

După ce am prezentat cum locuitorii din Bucov plătesc...
- Publicitate -

Cartiere noi pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești

Pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești, din zona...

Dosarul White Tower Ploiești a ajuns în instanță

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cum ”albește” statul industria jocurilor de noroc online UPDATE

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a pus...

Unica replică a Coifului de aur de la Coțofenești e la Ploiești

Un parfum de mister plutește în aer. Unul dintre...