Începând de vineri și până duminică, Hipodromul Ploiești găzduiește cea de a doua ediție a evenimentului hipo-auto, ”De la cal la cai putere”. Organizatorii au pregătit multe surprize pentru participanți, una dintre ele fiind posibilitatea de a viziona împreună meciul de sâmbătă seara, de la ora 22, România – Belgia.
Ploieștiul se animă din nou în cadrul unui super-eveniment, reeditat grație succesului de la prima ediție din 2023.
Competiții hipice, expoziție de automobile de epocă și concursuri dedicate acestora, zona de food&drink, concerte live cu muzică de calitate (trupe cover Scorpions și Queen), cu participarea extraordinară a lui Dan Helciug, toate acestea cu acces liber pe Hipodrom pentru public.
În premieră după renovare, accesul spectatorilor va fi permis și pe poarta principală a Hipodromului.
Retrocars România, Eurospirit – Ploiești, capitala tineretului, cu susținerea grupului Observatorul Prahovean/ Icars România, vă invită să susținem împreună naționala de fotbal, vizionând meciul de sâmbătă seara, pe ecranul montat în fața tribunelor Hipodromului.