Modul în care sunt desfășurate lucrările de modernizare pe Bulevardul Independenței din Ploiești au ajuns în atenția Poliției.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au precizat pentru Observatorul Prahovean neregulile constate în urma unui control pe șatier.
1. Ce măsuri și/sau sanctiuni au fost dispuse cu privire la lipsa delimitării a zonei pietonale de cea a șantierului, în conditiile în care la data prezentei solicitări (29 septembrie 2023) nu există garduri de protectie montate, balize, etc.
„Întrucât în urma verificărilor efectuate în teren s-a constatat ca trotuarul pietonal aferent B-dul Independenței nu este delimitat corespunzator de zona afectată de lucrări, executantul a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (1) pct. 7 din O.U.G nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice”
2. Ce măsuri au fost dispuse pentru încălcarea normelor privind siguranța și sănătatea în muncă de catre angajații societății care intervin, ținând cont de faptul că aceștia nu poartă echipament de protectie?
Aspectele sesizate privind siguranța și securitatea în muncă sunt de competența I.T.M. Prahova
3. Ce alte deficiențe/lipsuri/încălcări în domeniul de competență au mai fost constate în urma controlului efectuat, ce măsuri au fost dispuse și care este valoarea sancțiunilor aplicate de instituția pe care o reprezentați. Exemplificați
Cu ocazia instituirii restricțiilor de trafic, au fost constatate deficiențe minore privind modul de amenajare a semnalizării rutiere, aspecte ce au fost imediat remediate.
De asemenea, personalul de execuție nu purta echipament de protecție, condiție impusă în avizul obținut, sens în care s-a procedat la sancționarea contravenționala a societății potrivit art. 105 alin. (1) pct. 13 din același act normativ;
Reprezentantul firmei constructoare a fost informat cu privire la obligațiile ce îi revin, fiind instruit să dispună măsuri de îndreptare a neajunsurilor identificate.
În conformitate cu prevederile art. 21 alin.(3) din O.G nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenției, măsura sancționatorie a fost materializată în avertisment scris.
