O situație cel puțin bizară, dacă nu cumva profund injustă, este promovată cu obstinație de primarul Ploieștiului, Andrei Liviu Volosevici. Acesta se luptă să ia bani de la toți ploieștenii, pentru a acorda subvenție pentru apă caldă și căldură, de care chiar el beneficiază.
Problema subvenționării apei calde și căldurii pentru ploieștenii racordați la sistemul centralizat revine astăzi în actualitate, pe fondul expirării termenului până la care Consiliul Local a aprobat-o.
În ședința de astăzi s-a rediscutat această problemă, primarul insistând ca banii pentru subvenția din următoarea perioadă să fie luați ”temporar” de la alocarea pentru reparațiile școlilor, aproximativ 2 milioane de lei.
Consilierii nu au fost de acord, chiar dacă primarul a încercat să explice că este doar o situație temporară și că școlile nu vor rămâne nereparate. ”Un artificiu financiar legal vă cer”, pentru că astăzi Guvernul a aprobat o ordonanță prin care vom putea cumpăra gaze pentru încălzire, la preț subvenționat.
De menționat că Ploieștiul ar urma să facă un nou credit, în condițiile în care are grave probleme în achitarea ratelor curente.
Consilierii urmează să se pronunțe în cazul variantei pentru care insistă, urmând să revenim cu decizia lor.
Problema gravă este cu totul alta în acest moment – Este corect ca cetățeanul Volosevici, racordat la sistemul public de termie să beneficieze de subvenție din banii tituror Ploieștenilor, în condițiile în care primarul Volosevici are un venit de la ploieșteni de 20.000 de lei?
Astăzi, în cadrul emisiunii Observatorul Live, jurnalistul Mihai Nicolae i-a întrebat pe toți ploieștenii, racordați sau nu la sistemul public de furnizare a apei calde și căldurii, dacă este corect ca toți contribuabilii să plătească această subvenție de care să beneficieze și cei cu venituri foarte mari.
Într-o asemenea situație se află chiar primarul Andrei Volosevici, cel care în timpul crizei termie de anul trecut se plângea că și el stă fără apă caldă în apartamentul din Ploiești.
Așa cum a susținut și colegul nostru Mihai Nicolae în timpul emisiunii, reiterăm faptul că susținem acordarea acestei subvenții, însă doar pentru persoanele vulnerabile, cele ale căror venituri nu ar putea să acopere povara unor tarife la prețul real din piață. (video la final, de la minutul 50)
Reamintim faptul că, cei neracordați la sistemul public de termificare, respectiv cei care au centrale proprii pe gaz sau pe curent, nu beneficiază de vreo subvenție suplimentară de la bugetul local, în afară de ”facilitatea” plafonării prețului la gaze și curent, facilitate de care beneficiază și societățile de termoficare.
În ultimă instanță, este alegerea asumată a fiecăruia dacă investește sau nu într-o centrală, dar asta nu presupune că bugetul local, adică bugetul tuturor ploieștenilor trebuie să fie grevat de o subvenție de care beneficiază doar jumătate dintre ploieșteni. Repetăm, subvenția este necesară ca o formă de protecție socială, dar pentru categoriile în care primarul Andrei Volosevici nu se încadrează din cauza venitului mult peste cea ce se poate considera decent în România, un venit susținut tot din bani publici.

Omiteti un singur lucru, anume, ar fi bine ca cei cu venituri mari să nu beneficieze de subvenție doar în condițiile în care debranșarea ar fi ușor de făcut.
Știți foarte bine că, legal, este destul de greu să te debransezi.
Inteleg ca asociatiile de proprietari nu au incheit niciun contract cu furnizorul de apa calda/caldura….in concluzie liber la debransat!!!
Dar in conditiile in care toata populatia plateste taxe si impozite- prportional cu veniturile- de ce tocmai cei care platesc mai mult sa nu beneficize de subventii. Iar aceasi dicriminare idioata, pentru cei care fac ceva sa aiba un trai mai bun.
Dar sondajul în care am fost chestionați despre acordarea subvențiilor pentru apă caldă și căldură ,dacă suntem sau nu de acord, ce procentaj a avut ?
O directivă a uniunii europene recomanda că până în 2026 sa se renunțe la centralele de apartament. Sunt pensionari care chiar daca nu sunt” vulnerabili”, au pensie la limita posibilităților de trai, după peste 25 ani de muncă. Consider că un plafon al veniturilor ar fi mai ok.
Da Cornel dacă aveți venituri mari nu este nevoie de debranșare ci pur și simplu plătiți fara a fi subventionat.Dl Primar sau cei din consiliul local s-au întrebat dacă cei ce locuim la casa nu avem aceleași drepturi că și cei de la bloc? Plătim taxe și impozite diferite ? Sau pur și simplu suntem obligați să plătim căldură celor de la bloc fiindcă așa au decis niste oameni în conformitate cu interesele lor.
Suntem de acord cu plata pretului real al gigacaloriei, insa in acest pret sa nu se regaseasca si pierderile din reteaua de termoficare, retea in care, in 30 de ani de zile nu s-a investit deloc. Aceste pierderi sa fie suportate de primarie!
subventia trebuie acordată tuturor celorce sunt racordati la sistemul centralizat cu excetia celor ce au schimbat destinația imobilului.Cum vreti voi să acordati subventia creiati o discriminare deoarece nu cetatenii i-au sărăcit ci guvernările sustinute după interes devoi jurnaliștii așadar lăsați demagogia ca nu toti avem marcedesuri din manipulări jurnalistice.