- Publicitate -

Șofer încătușat după un scandal cu polițiștii, la Ploiești. Ce avea de ascuns

Un incident în trafic a avut loc, în weekend, la Ploiești. Un șofer oprit de polițiști pe strada Gheorghe Lazăr a devenit recalcitrant, a refuzat să coopereze și a fost încătușat. VIDEO la finalul textului.

- Publicitate -

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în noaptea de 15 spre 16 mai, când polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Gheorghe Lazăr.

”Conducătorul auto a manifestat un comportament recalcitrant și a refuzat să coopereze cu polițiștii, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru continuarea verificărilor” au transmis reprezentanții IPJ Prahova, la solicitarea Observatorului Prahovean.

Ulterior, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat de 54 de ani. Potrivit IPJ Prahova, șoferul a refuzat testarea cu aparatele din dotare pentru verificarea stării psiho-fizice, respectiv etilotest și drugtest.

- Publicitate -

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a eventualei prezențe în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.

Pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul rutier și a normelor de conviețuire socială, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.012,5 lei.

Totodată, permisul de conducere i-a fost reținut până la finalizarea analizelor medico-legale privind mostrele biologice prelevate.

- Publicitate -

În cursul zilei de 18 mai, instituția medico-legală a finalizat analiza probelor biologice, rezultatele indicând o alcoolemie de 1,64 g/l alcool pur în sânge.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -