- Publicitate -

Grigore Sebastian Vieru, organizator de gale RXF și apropiat al fraților Tate, prins la Sinaia cu permisul suspendat. A refuzat drugtest-ul

Surse au precizat pentru Observatorul Prahovean că Grigore Sebastian Vieru, cunoscut pentru luptele organizate în galele RXF și apropiat al fraților Tate, a fost prins la volan cu permisul suspendat, noaptea trecută, în Sinaia. 

- Publicitate -

Bărbatul a acceptat să fie testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ, însă a refuzat testarea cu aparatul drugtest, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței sau absenței substanțelor psihoactive în organism.

Potrivit IPJ Prahova, „la data de 14 mai 2026, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sinaia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul Carol I din orașul Sinaia, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa din direcția Bulevardului Republicii către Bulevardul Ferdinand.

- Publicitate -

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Brașov. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată începând cu data de 8 martie 2026.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Acesta a refuzat testarea cu aparatul DrugTest, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței sau absenței substanțelor psihoactive în organism.

- Publicitate -

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat.

La începutul anului 2023, jurnaliștii BBC au venit în România pe urmele fraților Tristan și Andrew Tate și au ajuns la Săcele, județul Brașov. BBC a scris că un om de afaceri, Sebastian Vieru, este cel care i-a adus pentru prima dată pe fraţii Tate în România, în 2014. Fraţii Tate îl ajutau să facă galele RXF.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -