- Publicitate -

Percheziții în Ploiești. Un tânăr a furat 10.000 de lei dintr-o mașină

Miercuri, 6 mai, polițiștii prahoveni au efectuat percheziții în Ploiești, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În urma perchezițiilor, un tânăr în vârstă de 33 de ani a fost adus la sediul poliției. Potrivit unor surse apropiate anchetei, mascații l-au găsit pe acesta ascuns sub o saltea.

- Publicitate -

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.1 Ploiești, au pus în executare, în dimineața zilei de 6 mai 2026, două mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Ploiești, județul Prahova, într-un dosar penal care are ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, la data de 26 aprilie 2026, persoana bănuită de comiterea faptei, în timp ce se afla pe raza municipiului Ploiești, ar fi sustras prin spargerea geamului unui autovehicul, care se afla parcat pe raza municipiul Ploiești, 10.000 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

- Publicitate -

Furtul a fost comis pe strada Gârlei din Ploiești, potrivit surselor Observatorul Prahovean.

„În urma activităților desfășurate, o persoană a fost condusă la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, au mai transmis reprezentanții IPJ Prahova.

- Publicitate -

Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -