O tânără de 21 de ani, din București, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă, în Parcul Municipal Vest din Ploiești, conducând fără a avea permis de conducere. Fapta a avut loc marți, 10 martie 2026, în jurul orei 03.15.
La momentul depistării acesteia, a transmis IPJ Prahova, în autoturism se afla și proprietarul autovehiculului.
Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, care i-ar fi încredințat vehiculul femeii pentru a fi condus pe drumurile publice.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis și încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care se cunoaște că nu deține permis de conducere.
