- Publicitate -

Programul spitalelor de urgență din Ploiești și Prahova, de Revelion

Spitalele de urgență din Ploiești și Prahova vor asigura asistenţa medicală de urgenţă de Revelion, în perioada 31 decembrie – 1 Ianuarie. La Spitalul de Pediatrie din Ploiești, singura unitate sanitară de urgență pentru copii, toate specialitățile sunt acoperite, mai ales în contextul în care cazurile de infecții respiratorii a crescut cu 25% față de săptămâna trecută. La SJU Ploiești, sunt deficiențe pe specialitățile neurologie și radiologie, însă, potrivit managerului Sebastian Toma, „încercăm să le acoperim pe perioada sărbătorilor”

- Publicitate -

Garda la spitalele de urgență din Ploiești și Prahova, în zilele libere de Revelion, funcționează pentru a asigura continuitatea asistenței medicale 24 de ore din 24, înlocuind programul normal, asta însemnând de la ora 8:00 dimineața până la 8:00 a doua zi dimineața, acoperind, astfel, întreaga zi de sărbătoare legală, inclusiv noaptea.

La SJU Ploiești, cel mai mare spital de urgență din județ, liniile de gardă sunt asigurate, în măsura posibilităților, pe perioada zilelor libere de Anul Nou. „ A fost o perioadă  aglomerată, s-au rezolvat momentan toate urgentele, sperăm ca artificiile și petardele să nu ne dea de lucru suplimentar”, a precizat medicul chirurg Sebastian Toma, care a precizat că spitalul este pregătit să acopere liniile de gardă pe perioada zilelor libere de Revelion.

- Publicitate -

Citește și: Jale la Spitalul de Pediatrie. Sute de copii diagnosticați cu gripă tip A

Pe perioada sărbătorilor de iarnă, liniile de gardă ale altui spital de urgență, Spitalului de Pediatrie din Ploiești, sunt acoperite, de Crăciun, pentru toți cei care au nevoie de ajutorul medicilor specialiști.

Managerul Anca Miu, medic chirurg, a făcut următoarele precizări: „ Avem doi medici pe tură la UPU (Unitatea de Primiri Urgențe), pe secție îl avem pe șeful de gardă, alți doi medici acoperă specialitățile chirurgie și ortopedie, la ATI ( Terapie Intensivă) avem un medic, iar laboratorul și radiologia funcționează non-stop”.

La Spitalul Municipal din Câmpina, directorul medical, medicul chirurg Călin Tiu, a precizat faptul că „gărzile, pe toate specialitățile, sunt acoperite, pe perioada Revelionului, integral”, în timp ce la Spitalul Orășenesc Urlați, managerul Daniela Cismaș a transmis că „avem linie de gardă acoperită pe specialități medicale și una pe chirurgie generală. Asigurăm în aceste zile libere asistență medicală continuă”.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -