Un alt incendiu a avut loc în Prahova, în această dimineață. Este al treilea astfel de eveniment raportat în ultimele 12 ore. O casă a ars în această dimineață, în jurul orei 07.00, în satul Coslegi din comuna Valea Călugărească.
Vă reamintim că seara trecută, în jurul orei 22.00, două case au fost distruse într-un incendiu la Măgureni, iar în jurul orei 01,30, pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit la o locuință din satul Pleașa, comuna Bucov.
În cazul incendiului din această dimineață, de la Coslegi, alarma a fost dată în jurul orei 06.45.
La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj de prim ajutor SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la o locuință, de tip parter și mansardă, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp, pompierii reușind să împiedice propagarea focului la construcțiile învecinate.
Nu au fost raportate victime, însă intervenția pompierilor este în desfășurare.
Vom reveni cu detalii.
