Centrul de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul Universității Petrol-Gaze Ploiești, în parteneriat cu Observatorul Prahovean, a organizat joi, 16 octombrie, o dezbatere cu tema „Știrile false și dezinformarea din spațiul public și implicațiile asupra administrației publice”. Jurnalistul Mihai Nicolae a vorbit zecilor de studenți prezenți despre pericolul reclamelor mincinoase, care au invadat internetul, reclame în care se folosește abuziv imaginea a zeci de persoane publice din România. Predispuși să cadă în capcană, a precizat Mihai Nicolae, sunt vârstnicii, copiii, dar și…persoanele ocupate și educate. (VIDEO la finalul textului)
La dezbaterea găzduită în amfiteatrul IP3 al UPG, au fost prezenți studenți din cadrul Facultății Științe Administrative (Administrație Publică), Asistență Managerială și Administrativă și masteranzi de la Administrație Publică și Integrare Europeană.
A fost o discuție interactivă, cursanții fiind interesați să perceapă cât mai bine ce înseamnă reclamele false, care sunt, de altfel, nimic altceva decât escrocherii în plină expansiune.
Jurnalistul Mihai Nicolae a exemplificat și care este mecanismul din spatele fenomenului: oamenii, mai ales cei vulnerabili, sunt atrași cu clipuri video în care este utilizată imaginea unor vedete de la noi, cu o foarte mare credibilitate.
De la artiști, jurnaliști, politicieni, oameni de afaceri cu notorietate, vedete de televiziune a căror voce este modificată cu inteligența artificială. Scopul este acela de a transmite mesaje false despre probleme medicale „rezolvate” cu tratamente „minune”, ori investiții în acțiuni sau alte metode de îmbogățire peste noapte, care nu sunt altceva decât „platforme de infracțiuni”. Spre exemplu, prin clipurile falsificate, Ion Țirac sau Ilie Bolojan, cu voci contrafăcute, îndeamnă la investiții cu câștiguri mari.
Președintele României e și el ținta unor astfel de reclame mincinoase, printr-o fraudă de tip „investiții rapide”, care folosește fraudulos imaginea luii Nicușor Dan. Iar exemplele sunt multiple.
Citește și: Scandal uriaș între premierul Bolojan și președintele Dan promovat printr-o reclamă falsă
„Aceste reclame care sunt derulate non stop pe internetul românesc au această aparență de promovare. Vă dau un exemplu: doamna Irina Loghin apare într-o astfel de reclamă, în scaun cu rotile, purtând pamperși și făcând apologia unei creme minune care vindecă durerile și chiar și întinerește.
Am vrut să aflu reacția ei și vă spun: a izbucnit în plâns. Mi-a spus: haideți să facem ceva, mi-e milă de oamenii care pică în plasa unor astfel de escroci. Primesc mesaje de la fani care mă ceartă, care mă întreabă cum pot face eu așa ceva. Și ghici ce? Nu sunt eu în reclama aceea, nu e autorizată de mine. Doamna Irina Loghin a fost, de altfel, una dintre puținele persoane publice care au avut o atitudine față de folosirea imaginii ei în astfel de reclame. La fel, Andreea Marin”, a explicat Mihai Nicolae.
Citește și: Reclame mincinoase. Interviu Andreea Marin cu Mihai Nicolae
Tot acesta a mai făcut o demonstrație studenților. După o navigare pe site-urile unor publicații legitime și absolut credibile, de genul Historia sau Economica.Net, jurnalistul le-a arătat studenților, cum, la finalul paginilor, apar casete cu reclame mincinoase.
Dând click, ești direcționat, ca cititor, către tot felul de reclame obscure. „În sondajele făcute de mine, 92% dintre oameni nu realizează că, făcând asta, au ieșit de pe platforma gazdă”.
Toate reclamele de acest gen, făcute doar pentru a înșela oamenii, se încheie inevitabil cu un formular prin care victimelor li cer datele personale (scopul fiind acela de a fi lăsate fără bani) așteptând să fie sunate pentru a afla cum pot deveni investitori sau cum pot procura aparate medicale „minune”, ori tratamente la fel.
Apelul pe care jurnalistul Mihai Nicolae l-a făcut astăzi, l-a întâlnirea cu studenții Universității Petrol-Gaze, a fost acela de a face mereu apel la bun simț, detașare, relaxare și intuiție atunci când vine vorba de conținutul pe care îl consumă fiecare atunci când vine vorba de online.
Întreaga dezbatere, dar și reacțiile studenților după întâlnirea de astăzi pe această temă pot fi urmărite în materialele video de mai jos:
