Un scenariu demn de Kafka. Așa numesc salvamontiștii din Sinaia intervenția de seara trecută, după ce au aflat că o turistă străină s-a rătăcit la finalul potecii de coborâre din Stâna Regală.
Intervenția atipică a venit în urma reclamației unui șofer Uber care i-a anunțat că, la cererea clientei, o turistă străină, că s-a rătăcit.
„În această seară, apel de la un șofer de Uber a cărui clientă străină nu s-a prezentat la locul stabilit – la finele potecii de coborâre din Stâna Regală, apoi i-a dat un alt loc de preluare pentru ca după scurt timp să îi comunice că s-a rătăcit și să îi ceară să sune la Salvamont” își încep salvamontiștii din Sinaia relatarea pe pagina oficială de Facebook.
Discuția între femeia rătăcită și șoferul Uber a fost realizată prin intermediul aplicației companiei.
Bărbatul nu a stat prea mult pe gânduri și i-a alertat pe salvamontiști, alături de care a plecat în căutarea turistei.
Toate acestea, strict prin intermediul aplicației companiei. Șoferul s-a conformat rapid, noi am pornit în căutare la 15 minute de la apel, încercând în același timp să găsim persoana și/sau să obținem numărul ei de telefon.
În paralel cu acțiunile în teren, salvamontiștii alături de polițiști au reușit cu greu să obțină numărul de telefon al turistei de la reprezentanții companiei de ridesharing, însă nici așa nu au reușit să dea de femeia care a susținut că s-a pierdut.
„Am bătut drumuri de mașină și poteci și am interpelat toți turiștii întâlniți la ceas de seară, nimic. Am încercat în fel și chip să străpungem platoșa Uber, alături de Poliție, pentru o obține numărul de telefon și a lua legătura direct cu persoana, nimic.
Pare-se că nu putem spera la asta decât între luni și vineri, în timpul programului de birou…
Ce situație absurdă!” își continuă salvamontiștii relatarea.
Acțiunile de căutare vor fi continuate și luni.
„Desigur, sperăm că la mijloc e doar un telefon descărcat și un dram de nonșalanță din partea persoanei respective, care odată ajunsă la oraș (zona în cauză fiind totuși la o aruncătură de băț de Sinaia) nu s-a mai gândit la alerta pe care a lansat-o…by proxi. Vom încerca să ne lămurim mâine”
