- Publicitate -

Granule de catalizator furate dintr-o rafinărie din Prahova. Noi detalii despre perchezițiile de marți

Trei persoane din Prahova și Dâmbovița au intrat în vizorul polițiștilor după ce au furat în mod repetat și au vândut peste 1 tonă de granule metalice de tip catalizator din incinta unei rafinării din Prahova.

UPDATE: Doi bărbați reținuți în cazul furtului granulelor de catalizator dintr-o rafinărie din Prahova

În urma activității infracționale, cei trei care erau și angajați ai rafinăriei, au obținut aproape 70 000 de euro.

Granulele metalice furate sunt folosite în procesul de diminuare a noxelor emise în atmosferă de rafinării și erau depozitate în mai multe containere din incinta societății.

Odată sustrase, granulele erau vândute către alte firme cu profil economic similar, au precizat pentru Observatorul Prahovean surse apropiate anchetei.

Vă reamintim că marți dimineață mascații au descins la cinci adrese din Prahova și Dâmbovița.

Citește și: Percheziții în Prahova și Dâmbovița pentru furt din societăți comerciale [VIDEO]

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 6 – 29 august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras, în mod repetat, din incinta unei societăți comerciale, 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 68.000 de euro” potrivit IPJ Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

7 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi