- Publicitate -

Măsură de ultimă oră! Întreg litoralul este verificat, după explozia minei marine la Costinești

”Se poate întâmpla oriunde”, au constatat autoritățile, după explozia din această dimineață, de lângă hotelul Forum din Costinești. Minele marine plutesc fără control, existând un risc real ca ele să ajungă în zonele unde turiștii își petrec vacanța.

Un puitor de mine şi un elicopter Puma Naval vor verifica zona litoralului, de la Constanţa şi până la Mangalia.

Citește și Primele imagini de la locul exploziei, de lângă Hotel Forum Costinești. 

Din fericire, cel de al doilea obiect semnalat, care părea să fie tot o mină marină, a fost găsit, fiind un buștean. Rămâne însă foarte grav incidentul de la explozia minei, la Costinești.

Purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale, Corneliu Pavel: “Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a dispus măsuri de întărire a cercetării.

Aşadar, puitorul de mine şi plase, începând cu ora 13, va realiza un marş de cercetare şi de inspecţie a apelor din zona litoralului, de la Constanţa şi pînă la Mangalia.

Nava se află în prezent în dispozitivul fix de pe mare din faţa Comandamentului Flotei şi urmează să se deplaseze până la Mangalia pentru a inspecta zona maritimă din responsabilitate din proximitatea litoralului.

Totodată, începând cu ora 14, un elicopter Puma Naval al Flotilei 56 Fregate va inspecta aerian spaţiul maritim din proximitatea litoralului.”

Scafandrii OED investighează incidentul care s-a produs în zona Costineşti.

Purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale a menţionat că obiectul semnalat la 112 că ar fi o mină marină, în zona Mangalia, era un buştean. “Obiectul care a fost raportat la serviciul 112, că pluteşte în zona digului de intrare din Mangalia nu este mină marină. Este un buştean mai mare”, a mai precizat Corneliu Pavel.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi