Accidentul rutier s-a produs, duminică după-amiază, pe DN1 B, pe raza localității Loloiasca, după ce două auto au intrat în coliziune. Traficul rutier este blocat.
UPDATE: ISU Prahova a anunțat că la fața locului s-a deplasat și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.
Știre inițială
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, conduse de doi bărbați cu vârstele de 28, respectiv 35 de ani.
„În urma accidentului au rezultat 5 victime, ocupanți ai autoturismului condus de bărbatul în vârstă de 35 de ani, respectiv doi bărbați, două femei și un minor în vârstă de 5 ani”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a anunțat că pompierii militari intervin cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD.
Traficul rutier, potrivit IPJ Prahova, este blocat.
