Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi atenționări meteo. În Prahova intră în vigoare o informare meteo de ploi, dar și de ninsori pentru zona de munte. Vântul va avea, sâmbătă, temporar intensificări pe creste, cu viteze mai mari când rafalele vor depăși 70…80 km/h.
Informarea meteo de precipitații însemnate cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului este valabilă în perioada 24 februarie, ora 20.00 până pe 27 februarie, ora 12.00. În acest interval, potrivit ANM, aria precipitațiilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice și va cuprinde aproape toată țara.
„Vor fi ploi, iar mai ales la altitudini de peste 1500 m lapoviță și ninsori, însă din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 februarie) se vor transforma treptat, astfel încât vor predomina ninsorile în vest, nord și centru, precum și în zonele montane unde se va depune strat consistent de zăpadă”, a anunțat ANM.
Pe toată perioada, potrivit meteorologilor, se vor acumula peste 60…80 l/mp, cu precădere în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali.
„Vântul va avea temporar intensificări pe creste, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de sâmbătă, când rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol. Tot atunci vor fi intensificări local și în restul țării, în general de 50…60 km/h”, a anunțat ANM.
Citește și: UPG Ploiești organizează cursuri de pregătire gratuită pentru elevii care susțin examenele de Bacalaureat
Cod galben de ploi și ninsori
ANM a emis, vineri, și un cod galben ploi, ninsori și viscol, atenționare valabilă în intervalul 24 februarie, ora 20.00 – 25 februarie, ora 16.00.
„În intervalul menționat, în Crișana și local în Banat, Maramureș și nordul Transilvaniei, precum și la altitudini sub 1500 m în zona Carpaților Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…40 l/mp, iar izolat vor depăși 50…60 l/mp”, a anunțat ANM.
La altitudini mai mari de 1700 m, potrivit ANM, va ninge, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de peste 90…100 km/h și va fi viscol.