- Publicitate -

„Ulița” din Ploiești, unde oamenii se simt ca la țară. Strada Furnalului e plină de gropi și noroi

Strada Furnalului din Ploiești, oraș european. Condiții mai grele decât la țară. Familiile care au domiciliul în această zonă spun că străzile sunt pline de cratere, iar praful și noroiul sunt ceva la ordinea zilei.

Noi imagini ne-au au fost trimise de către un cititor în cadrul Campaniei demarată de Observatorul Prahovean, „Gropile în care ne rupem mașinile”.

- Publicitate -

Locuitorii sunt extrem de nemulțumiți de faptul că așteaptă, de ani de zile, ca strada să fie modernizată. Zona are o imagine dezolantă. Drumul este atât de prost, încât senzația este aceea că te-ai întors în timp cu ani de zile.

Citește și: Un drum județean din Prahova, reabilitat acum 2 ani, pericol pentru șoferi. Circuli, până dai în gropi

Gropi imense formate în carosabil, noroi cât cuprinde, practic o imagine de ansamblu deloc demnă de municipiul reședință de județ.

- Publicitate -

Chiar dacă locuitorii acestei străzi și-au pierdut orice urmă de speranță, ei totuși încă mai cred într-o minune. Aceea că, într-o zi, nici pietonii și nici conducătorii auto „nu vor mai da în gropi” și nu vor mai fi nevoiți să se simtă niște înapoiați din punct de vedere al infrastructurii stradale.

Facem în continuare apel la cititorii noștri să ne trimită imagini cu gropile în care își rup mașinile, în care să menționeze localitate, numele străzii sau, acolo unde este cazul, numărul drumului comunal, județean sau național.

Redacția noastră va publica toate sesizările primite și vom solicita autorităților locale să le repare în regim de urgență, mai ales pe cele care pun în pericol siguranța traficului rutier.

- Publicitate -
Așteptăm imaginile și o scurtă descriere pe numărul de WhatsApp al ziarului 0785 075 112 sau pe adresa [email protected].

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -