Un drum județean pe care s-au executat lucrări de reparare cu covor asfaltic a început deja să …crape, craterele făcându-și apariția în carosabil. Este vorba despre DJ 102 D, Sălciile – Boldești Grădiștea, tronson de drum aflat în administrarea Consiliului Județean.
Noi imagini au fost trimise de către un cititor în cadrul Campaniei demarată de Observatorul Prahovean, „Gropile în care ne rupem mașinile”.
De data aceasta, vorbim despre un drum județean, intens circulat, care a fost reabilitat în urmă cu aproximativ 2 ani.
O groapă imensă a apărut în mijlocul drumului, șoferii fiind nevoiți să facă slalom pentru a evita să-și rupă mașinile. Indignarea conducătorilor auto este mare, mai ales că vorbim despre un drum județean reabilitat, așa cum menționam, în cadrul programului de așternere a covoarelor asfaltice.

„Hal de ieșire, drum nemarcat, fără delimitare de benzi”
Același cititor ne-a mai semnalat o altă problemă pe porțiunea de drum Fulga -Mizil. „Hal de ieșire, drum nemarcat, fără delimitare de benzi”, este remarca acestuia. Iar de suferit din această cauză au conducătorii auto, cărora nu le rămâne altă soluție decât să circule cât mai prudent pentru a nu provoca un accident.

Traseul cititorului nostru a continuat spre localitatea prahoveană Conduratu, unde un alt crater în asfalt i-a pus acestuia nervii la încercare. Lui și altor conducători auto, nevoiți să circule „ca pe ace”, pentru a nu ajunge cu autoturismele în service, ori, mai rău, pentru a nu fi implicați în vreun accident.

Facem în continuare apel la cititorii noștri să ne trimită imagini cu gropile în care își rup mașinile, în care să menționeze localitate, numele străzii sau, acolo unde este cazul, numărul drumului comunal, județean sau național.
Redacția noastră va publica toate sesizările primite și vom solicita autorităților locale să le repare în regim de urgență, mai ales pe cele care pun în pericol siguranța traficului rutier.
