Ministerul Sănătății ar putea avea un angajat sau un consilier onorific responsabil cu asistența religioasă în spitalele din subordine. În unitățile sanitare din țară sunt, în acest moment, peste 250 de preoți, spun reprezentanții Patriarhiei. Aceștia precizează că este nevoie de o actualizare a protocoalelor mai vechi.
Pe lângă ajutorul dat bolnavilor, fețele bisericești vor putea să se implice și în campanii care vor promova un stil de viață sănătos. Asta înseamnă, potrivit stirileprotv.ro, proiecte care să facă referire la lupta împotriva consumului de droguri, alcool și tutun.
Ministerul Sănătății va încheia un acord cu Patriarhia Română prin care să se stabilească foarte clar atribuțiile pe care le vor avea preoții în raport cu pacienții.
Citește și: În curând preoții ar putea fi angajați în spitalele din România. Iată ce salarii ar putea primi aceștia
La ora actuală, preoții pot oficia slujbe în capelele aflate în unitățile sanitare, vizite la patul bolnavului și discuții cu rudele. Totodată, ei pot sprijini religios și cadrele medicale. De asemenea, pot oficia slujbe speciale pentru înmormântarea decedaților abandonați sau fără familie, botezul copiilor aflați în pericol de moarte sau la cererea părinților.