- Publicitate -

Starea victimelor din accidentul din Urlați în care a fost implicată și o ambulanță care transporta o pacientă la spital

Data:

Accidentul rutier s-a produs, miercuri seară, iar în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o ambulanță. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, echipajul de pe ambulanță se afla în misiune, acesta deplasându-se spre Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru a transporta o pacientă în vârstă de 77 de ani, care prezenta o suspiciune de atac cerebral.

- Publicitate -

Potrivit SAJ Prahova, la ora 17.51 s-a primit o solicitare prin 112, pentru un accident rutier pe strada Griviței, în localitatea Urlați.

În accident a fost implicat un autoturism și o ambulanță, aparținând SAJ Prahova, care se deplasa spre Spitalul Judetean de Urgență Ploiesti.

„Echipajul era în misiune transportând o pacientă în varsta de 77 ani cu o suspiciune de accident vascular cerebral din Spitalul Urlați. La locul accidentului au fost trimise două echipaje B2 și 1 echipaj PA/SMURD”, a precizat SAJ Prahova.

- Publicitate -

Citește și: O ambulanță lovită de un autoturism în Urlați a fost proiectată într-o casă

Pacienta din ambulanță, o femeie în vârstă 77 de ani, nu a avut leziuni traumatice vizibile adăugate patologiei deja existente. Pacienta a fost transportată la unitatea medicală cu o altă ambulanță.

În urma impactului, asistenta de pe ambulanța implicată în accident, o femeie în vârstă de 38 de ani, a suferit un traumatism cranio facial, plagă linguală, traumatism coloană cervicală, traumatism umăr drept, traumatism lombar, traumatism glezna stângă, necesitând transportul la spital.

Alte trei persoane, printre care și conducătoarea autoturismului, dar și un bărbat în vârstă de 53 de ani, ambulanțier la SAJ Prahova, au refuzat transportul la spital.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Un mesaj fals, viral pe grupurile părinților din Prahova

Pe grupurile de părinți și profesori din Prahova de...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...
- Publicitate -

Știri noi

Reacția SGU în cazul adeverinței medicale pentru loc de veci

În data de 24 ianuarie 2025 publicam articolul „lreal:...

Bronz la scrimă pentru ploieșteanca Antonia Stănescu

Performanță notabilă pentru Antonia Stănescu, floristă a clubului C.S....

Ce este „taxa pe hărnicie”, care se aplică din 2025

O analiză realizată de termene.ro arată că anul 2025...

Echipele de robotică din Ploiești au ajuns în TOP 10

Patru echipe de robotică din Ploiești au ajuns în...

Câți bani primesc părinții de la stat pentru creșterea copiilor

Începând cu prima zi de viață a nou-născutului, părinții...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Imagini cu răfuiala dintre clanurile din Prahova și Ialomița

Aseară, două persoane au fost împușcate mortal și alte...

Animale sălbatice în Bucegi, surprinse de camerele video

Reprezentanții Romsilva au publicat imagini cu o parte din...

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...
- Publicitate -

Cea mai mică „zebră” e la Câmpina

O trecere de pietoni vopsită proaspăt în Câmpina stârnește...

Accidente de muncă în Prahova. Cercetări în 38 de cazuri

ITM Prahova a transmis prin intermediul unui comunicat de...

Cum arată casele din Bereasca după incendiu. Service ilegal

Două case au ars, într-un incendiu, noaptea trecută, în...

România ar urma să reintroducă taxa auto pe poluare

Milioane de șoferi români sunt vizați de o taxă...